Consumatorii au recuperat prejudicii cauzate de agenții economici în valoare de peste jumătate de milion de lei

  • 19 Iulie 2017 19:30
Consumatorii au recuperat prejudicii cauzate de agenții economici în valoare de peste jumătate de milion de lei

Tot mai mulți consumatori sesizează Agenția pentru Protecția Consumatorului, fiind nemulțumiți de calitatea bunurilor procurate sau de serviciile prestate de către agenții economici. De la începutul anului, au fost înregistrate 1.194 de petiții, cu 448 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele sunt prezentate în raportul de activitate al APC, pentru primele șase luni ale acestui an.

Astfel, în prima jumătate a anului, 149 de consumatori și-au recuperat prejudiciile cauzate de agenții economici. Suma banilor restituiți consumatorilor prejudiciați este de peste 579 de mii de lei. Cifra este de 4,5 ori ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2016, când au fost restituite doar 129 de mii de lei. Cea mai impunătoare sumă restituită a fost de 97 de mii de lei. Agentul economic nu a respectat termenul de livrare a produsului, așa cum era stipulat în contract, precizează BizLaw.MD

În perioada ianuarie-iunie 2017, APC a efectuat 203 controale, dintre care 117 au fost controale planificate, iar 86 – neplanificate. În urma verificărilor, inspectorii au depistat neconformități în peste 140 de cazuri. Agenților economici, la care s-au depistat nereguli, li s-au aplicat măsuri juridice, conform legislației în vigoare. În total, au fost eliberate 192 de prescripții, dintre care 169 au fost deja executate. Mai mult, Agenția a transmis spre executare silită 63 de decizii de amendă, cu 115 decizii mai puține, față de primul semestru al anului 2016, când au fost remise 178 de decizii.

Potrivit datelor prezentate în Raportul de activitate pentru prima jumătate a anului, APC a participat în:

  • 222 ședințe de judecată pe cauze contravenționale;
  • 38 de ședințe pe cauze civile, în calitate de reprezentanți APC (ca pârât);
  • 77 de ședințe de judecată, în calitate de reprezentanți ai intervienentului accesoriu.

La fel, în primele șase luni ale anului, au fost încheiate 203 acte de control și 489 de dosare contravenționale, dintre care:

  • în baza actului de control – 267 dosare;
  • în baza materialelor parvenite – 149 dosare;
  • remise către APC – 73 dosare.

La păstrare au fost primite 470 de dosare contravenționale (19 dosare încheiate de APC au fost remise altor autorități după competențe). Evidența actelor de control și dosarelor contravenționale se ține electronic, înregistrate în Programul electronic APC “INSPECT” și Registrul de Stat al Controalelor, iar pe suport de hârtie, se păstrează în Direcția coordonare și planificare APC. Direcțiile de control prezintă rapoartele trimestriale cu privire la activitate, inclusiv la numărul actelor de control/dosarelor încheiate încheiate.

Legea privind protecția consumatorilor prevede că prestatorul este obligat să asigure prestarea serviciului în termenele și condițiile stabilite în reglementările specifice în domeniu sau stipulate în contractul de prestare a serviciului. Este bine să știți că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Mai multe detalii, aflați din articolul ”Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Cum depunem o sesizare la APC, care sunt cele mai vulnerabile sectoare, aflați din interviul cu directorul APC, Iurie Eremia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău