Construirea mai multor poduri peste Prut și independența energetică, discutate de Leancă și Ponta

  • 30 Aprilie 2014 09:51
Construirea mai multor poduri peste Prut și independența energetică, discutate de Leancă și Ponta

Cei doi oficiali s-au întâlnit, miercuri, 29 aprilie, cu locuitorii satului Sculeni, la granița cu România, și au susținut împreună o conferință de presă în vamă.

Integrarea Europeană până în 2019, asigurarea independenței energetice față de Rusia, construirea mai multor poduri peste râul Prut care să ducă la sporirea relațiilor și comunicării între cetățenii de pe cele două maluri, sunt doar câteva dintre obiectivele pe care și le-au propus primul-ministrul Iurie Leancă și omologul său român Victor Ponta. Cei doi oficiali s-au întâlnit, marți, cu locuitorii satului Sculeni, la granița cu România, și au susținut împreună o conferință de presă în vamă.

Guvernele de la Chișinău și București și-au stabilit un obiectiv ambițios, acela de a aduce Republica Moldova în familia europeană până în 2019, an în care România va deține președinția Uniunii Europene, a declarat premierul Iurie Leancă.

Referindu-se la proiectele bilaterale comune, precum gazoductul Iași-Ungheni, oficialul de la Chișinău și-a manifestat convingerea că la 27 august anul curent gazul românesc va ajunge în Republica Moldova.

Cei doi oficiali au abordat și problema situației din regiune. Premierul Leancă a subliniat în context că Republica Moldova trece prin perioade dificile cu provocări nemaiîntâlnite.

De cealaltă parte, premierul român Victor Ponta a reiterat sprijinul necondiționat pe care România este gata să îl acorde Republicii Moldova și a apreciat poziția fermă a autorităților de la Chișinău în ceea ce privește parcursul european al țării. Victor Ponta a subliniat importanța asigurării independenței energetice a Republicii Moldova.

Premierul român Victor Ponta a subliniat, în altă ordine de idei, necesitatea discuțiilor bilaterale și în domeniul securității naționale a Republicii Moldova.

Premierii Iurie Leancă și Victor Ponta s-au întâlnit la punctul de frontieră Sculeni cu ocazia intrării ieri în vigoare a regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană pentru cetățenii Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău