Constantin Codreanu: M-am exprimat pașnic și legal la manifestațiile anti-Rogozin. Reacția lui Igor Dodon, exagerată și ruptă de realitate

  • 29 Iulie 2017 16:05
Constantin Codreanu: M-am exprimat pașnic și legal la manifestațiile anti-Rogozin. Reacția lui Igor Dodon, exagerată și ruptă de realitate

Deputatul PMP Constantin Codreanu a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că a fost printre cei care au participat la manifestațiile anti-Rogozin de la Aeroportul Chișinău, dar s-a exprimat într-un mod „legal și pașnic”, iar reacția președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, este „exagerată” și „ruptă de realitate”.

„Evident că am fost printre cei care au participat și care au îndemnat oamenii din Chișinău să iasă la aeroport pentru a bloca accesul lui Rogozin în Republica Moldova și pentru a cere public declararea acestuia persona non grata. În rest, fabulațiile domnului Dodon pleacă de la o premisă falsă, și anume dânsul nu cunoaște, nu a fost informat că, dincolo de faptul că sunt parlamentar român, că sunt cetățean român, sunt și cetățean al Rebuplicii Moldova”, a spus deputatul PMP.

Constantin Codreanu a ținut să precizeze că oamenii care au protestat pe Aeroportul Chișinău s-au exprimat „într-un mod pașnic și legal”.

„Reacțiile sunt Dodon sunt de fiecare dată exagerate dacă e să ne uităm la amenințările pe care le-a tot proliferat la adresa și a unor state, dar și a propriilor cetățeni, amenințări la adresa unioniștilor că va interzice partidele unioniste, ONG-urile unioniste și multe, multe alte declarații belicoase pe care le-a făcut de-a lungul timpului, inclusiv denunțarea acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Sunt niște declarații care de fiecare dată sunt rupte de realitate, inclusiv aceste acuzații sunt rupte de realitate”, a conchis Constantin Codreanu.

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon l-a acuzat pe deputatul român Constantin Codreanu (PMP) că ar fi organizat manifestațiile de pe Aeroportul Internațional Chișinău față de vizita lui Rogozin în Republica Moldova, definind această situație drept "bespredel românesc pe pământ modovenesc". De asemenea, el a acuzat Partidul Democrat că organizează "un show rusofob fără precedent, care are ca scop distrugerea relațiilor moldo-ruse și a avertizat că "le va ieși pe ochi acest show".

„Cum se explică faptul că un deputat român unionist participă la blocarea Aeroportului Chișinău și împreună combatanții și unii membri PDM verifică mașinile la ieșirea din Aeroport? Unde s-a mai văzut așa ceva? Asta se numește „bespredel” românesc pe pământ moldovenesc.  Aceștia se comportă ca tâlharii la drumul mare. Au oprit și mașinile oficiale care au condus șeicul Arab spre Aeroport. Cum se explică faptul că delegația de artiști, oameni de cultură din Federația Rusă, a fost împiedicată să participe la un eveniment festiv pe teritoriul țării? Ceea ce se întâmplă este o rușine pe imaginea țării. Unii indivizi tulburați de unionism ne prejudiciază grav imaginea de popor primitor și echilibrat pe care am avut-o vreme de decenii. Iar Guvernul și majoritatea parlamentară încurajează aceste acțiuni absolut scandaloase, numai pentru a fi pe placul patronilor americani”, a declarat Dodon într-o conferință de presă organizată după ce România a refuzat accesul în spațiul său aerian pentru avionul la bordul căruia se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău