Consiliul de Presă vă invită la masa rotundă ”Prezentarea completărilor la Codul deontologic al jurnalistului din Rep. Moldova”
-
10 Mai 2019 08:02
Consiliul de Presă din R. Moldova vă invită la masa rotundă ”Prezentarea completărilor la Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova”. Evenimentul va avea loc vineri, 10 mai, ora 13.00, în sala de conferințe a hotelului Jolly Alon, aflat pe strada Maria Cibotari 37,scrie IPN.
Propunerile de completare a Codului deontologic al jurnalistului din R. Moldova au fost elaborate de un grup de experți naționali și internaționali ai organizației Freedom House. Ele concretizează situațiile pe care ar trebui să le ocolească jurnalistul pentru a evita conflictele de interese; dezvoltă prevederi cu referire la subiecte jurnalistice în care protagoniști sunt persoane vulnerabile la discriminare; vizează fenomenele fake news, dezinformare, manipulare etc.
Completările includ și un capitol nou, referitor la relația dintre jurnalist și angajator. Consiliul de Presă a publicat versiunea completată[1] a Codului deontologic, a transmis-o pe adresele electronice ale redacțiilor instituțiilor mass-media și a solicitat colectivelor redacționale, dar și organizațiilor neguvernamentale interesate, să examineze completările propuse și să formuleze eventuale propuneri de îmbunătățire a acestora.
Până la data 10 aprilie 2019, Consiliului de Presă i-au fost transmise numeroase propuneri din partea jurnaliștilor, managerilor media, experților de la diferite organizații neguvernamentale, iar în perioada 16-24 aprilie, propunerile au fost dezbătute în cadrul unor consultări publice.