Consiliul de Integritate a admis dosarele candidaților la pentru funcția de președinte și vice-președinte al ANI
-
04 Septembrie 2017 18:09
Consiliul de Integritate i-a admis la concursul pentru funcția de președinte și vice-președinte al Autorității Naționale de Integritate pe trei dintre cei patru candidați care și-au depus dosarele.
Este vorba despre actualul vice-președinte interimar al ANI, Victor Strătilă, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Teodor Cîrnaț și șeful Direcției control venituri și proprietăți din cadrul ANI, Lilian Chișcă. Dosarul actualului președinte interimar al ANI, Anatolie Donciu, urmează să fie examinat la o nouă ședință a Consiliului de Integritate, planificată pentru miercuri, 6 septembrie.
Amânarea examinării dosarului acestuia a fost motivată prin faptul că în mai 2015, o comisie specială a Parlamentului a stabilit că Anatolie Donciu, pe atunci șef al Comisiei Naționale de Integritate, a admis un conflict de interese în cazul unei proceduri de control al declarației pe venit a unui funcționar din cadrul Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihai Gofman.
Anatolie Donciu a declarat în cadrul ședinței de luni, 4 septembrie, a Consiliului de Integritate că a contestat în instanță raportul comisiei speciale a Parlamentului. Acesta urmează să prezinte copia autentificată a hotărârii instanței de judecată la următoarea ședință a Consiliului de Integritate.