Consens | Chișinăul și Tiraspolul au decis cum vor fi admise autovehiculele din Transnistria în traficul internațional
-
24 Aprilie 2018 10:12
Reprezentanții Chișinăului și cei ai Tiraspolului au ajuns la un consens în privința admiterii autovehiculelor din regiunea transnistreană în circulația internațională.
Potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare, o nouă ședință a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor a avut loc, ieri, 23 aprilie, la sediul din Capitală al Misiunii OSCE în R. Moldova. La ședință au participat reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, și a partenerilor internaționali din cadrul formatului de negocieri „5+2”.
În urma discuțiilor, reprezentanții Chișinăului și cei ai Tiraspolului au ajuns la o înțelegere referitor la mecanismul de admitere a autovehiculelor din regiunea transnistreană în traficul internațional. „Mecanismul în cauză nu reglementează activitatea unităților de transport ce desfășoară activitate comercială”, se precizează în comunicat.
Expertul din cadrul Centrului Analitic „Expert-Grup”, Sergiu Gaibu, care a fost prezent la ședință susține că, în urma mecanismului propus, R. Moldova va avea trei regimuri de înmatriculare a automobilelor. „Mecanismul standard cu numere moldovenești, unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului, regimul de numere transnistrene care pot circula liber și pe malul drept al Nistrului, cu toate consecințele de lipsă a înregistrării în registrele naționale și se mai propune un hibrid (fără ca să fie eliminată versiunea veche de înregistrare) - numere neutre cu care transninstrenii să poată circula peste hotare și care nu vor avea simbolica R. Moldova”, a afirmat Sergiu Gaibu.
Potrivit expertului, prin astfel de proiecte va fi subminată suveranitatea R. Moldova și efectiv este legiferat regimul de la Tiraspol prin politica pașilor mici. „În același timp, astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Acest mecanism crează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile standard și alimentarea regimului de la Tiraspol cu resurse noi financiare, înmatricularea automobilelor în regimul nou prin scheme de corupție, care nu lipsesc nici pe malul drept și nici pe malul stâng al Nistrului”, consideră Sergiu Gaibu.
Menționăm că ședința de ieri a fost cea de-a 20-a în acest an în cadrul grupului de lucru pentru transport auto și dezvoltarea infrastructurii drumurilor.