Confruntată cu problema exporturilor de cereale, Ucraina nu va mai avea spații unde să depoziteze recolta viitoare

  • 03 Mai 2022 15:35
Confruntată cu problema exporturilor de cereale, Ucraina nu va mai avea spații unde să depoziteze recolta viitoare

Ucraina ar putea fi într-o situație dificilă deoarece nu va avea unde să-și depoziteze cerealele din sezonul agricol 2022-2023, din cauza scăderii exporturilor în contextul războiului, susțin analiștii de la firma de consultanță APK-Inform, transmite Reuters.

De la debutul invaziei rusești, la finele lunii februarie, Ucraina a fost obligată să își redirecționeze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.

Analiștii de la APK-Inform au apreciat marți că Ucrainei ar putea să ajungă în situația în care va exporta doar 45,5 milioane de tone, din recolta record de 86 de milioane de tone înregistrată în 2021, iar la finele sezonului agricol actual stocurile de cereale și oleaginoase ale țării ar putea urca la un nivel record de 21,3 milioane de tone.

"Este vorba de un nivel de 4,2 ori mai mare decât la sfârșitul sezonului precedent și asta nu va permite eliberarea unei părți semnificative din capacitățile de stocare pentru noua recoltă", au adăugat analiștii.

Ucraina era un mare producător mondial de cereale și oleaginoase însă în ultimele luni exporturile sale au scăzut semnificativ. Ministerul Agriculturii de la Kiev a anunțat săptămâna trecută că țara vecină a exportat 763.000 de tone de cereale în primele 29 de zile ale lunii aprilie, față de 2,8 milioane de tone în luna aprilie a anului trecut.

Firma de consultanță APK-Inform estimează că în 2022 Ucraina ar putea recolta 55,9 milioane de tone de cereale și oleaginoase astfel că ar apărea un deficit de spații de depozitare pentru 16,3 milioane de tone.

Datele oficiale ale Institutului național de statistică din Ucraina arată că țara are o capacitate totală de depozitare de 75 milioane de tone, dintre care 44,5 milioane de tone sunt deținute de producătorii agricoli.

Însă APK-Inform subliniază că o parte din acest capacități de stocare sunt amplasate în zonele de conflict, ceea ce reduce la aproximativ 61 de milioane de tone capacitățile de depozitare disponibile ale Ucrainei. Asta înseamnă că 35% din capacitățile de depozitare sunt deja ocupate cu recolta din 2021.

"În același timp, ritmul campaniei de însămânțare și condițiile meteo contribuie la îmbunătățirea estimărilor privind producția de cereale și oleaginoase a Ucrainei, ceea ce ar complica și mai mult situația fără o vânzare adecvată a rezervelor actuale", avertizează APK-Inform.

Săptămâna trecută, președintele operatorului portuar Comvex, Viorel Panait, a anunțat că încărcarea unei nave cu peste 71.00 de tone de porumb ucrainean a fost finalizată joi în portul Constanța de la Marea Neagră, aceasta fiind prima navă care părăsește portul românesc de la invadarea Ucrainei de către Rusia. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău