Conducerea R. Moldova a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”
-
09 Mai 2022 10:17
Președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministra Natalia Gavrilița, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, deputați PAS, au depus în această dimineață flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a comemora victimele celui de-Al Doilea Război Mondial și cu prilejul Zilei Europei.
„Suntem aici pentru a-i comemora pe soldați, buneii noștri care au luptat. (…) Îmi doresc foarte mult ca astăzi cei care iau decizii să se gândească o dată în plus la cei care au luptat ca noi astăzi să trăim în pace”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Președinta, Maia Sandu, a publicat ieri un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care transmite că pe 9 mai, împreună cu cetățenii va cinsti memoria celor căzuți în război, veteranii vor fi onorați și se va vorbi despre pace.
Și ministrul de Externe, Nicu Popescu, a venit cu un mesaj, în care a scris că astăzi în R. Moldova este marcată deopotrivă Ziua Europei și ziua comemorării victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial, a celor care au plătit cu sânge prețul celui mai teribil război din istoria umanității. Totodată, ministrul a ținut să accentueze că Europa astăzi este mai unită ca niciodată, iar viitorul R. Moldova este în marea familie europeană.
Tot astăzi, Comitetul Național de Coordonare „Pobeda” organizează Marșul Victoriei.