Conducerea CEC a avut o întrevedere cu ambasadorul României, Daniel Ioniță, cu prilejul încheierii mandatului său în R. Moldova

  • 19 Aprilie 2022 11:43
Conducerea CEC a avut o întrevedere cu ambasadorul României, Daniel Ioniță, cu prilejul încheierii mandatului său în R. Moldova

Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) l-a primit în vizită ieri, 18 aprilie, pe Excelența Sa, Daniel Ioniță, Ambasador al României, cu prilejul încheierii mandatului său în Republica Moldova. 

În cadrul întrevederii, a fost remarcată activitatea dlui ES Ioniță și apreciată colaborarea fructuoasă între Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, Ambasada României în Republica Moldova și Autoritatea Electorală Permanentă a României. 

Angelica Caraman, Președinta CEC a menționat că “prin realizarea mai multor proiecte de dezvoltare și implicarea personală a Ambasadorului României, Excelența Sa a devenit un prieten al Republicii Moldova. Prin construcția și renovarea clădirilor de menire educațională, s-a contribuit la îmbunătățirea accesibilității procesului electoral din țara noastră or, acestea, în mare parte, găzduiesc secții de votare în cadrul alegerilor”.

Pavel Postica, vicepreședintele CEC și Alexandr Berlinschii, secretarul CEC, au apreciat drept productive relațiile de colaborare dintre CEC și AEP care, în ultimii ani, a cunoscut o bună dezvoltare. Consolidarea cooperării va continua pe mai multe domenii de interes comun: digitalizarea proceselor electorale, instruirea subiecților electorali, cu accent pe profesionalizarea funcționarilor electorali, uniformizarea aplicării mecanismelor ce țin de organizarea, amenajarea și dotarea localurilor secțiilor de votare cu echipamente și utilaje necesare desfășurării votării în bune condiții.

ES Daniel Ioniță a mulțumit conducerii CEC pentru bunele relații de colaboraresuportul și expertiza oferită proceselor electorale din România. Ambasadorul a ținut să remarce faptul că “Republica Moldova s-a înscris în mod ireversibil pe calea europeană și trebuie să-și continue implementarea obiectivelor asumate: consolidarea statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale, iar asta înseamnă, inclusiv, organizarea unor alegeri libere și democratice”.

La final, părțile și-au anunțat deschiderea pentru colaborarea și pe viitor, pe direcția de dezvoltare și promovare a valorilor democratice din țara noastră, având în vedere noul mandat al ES Daniel Ioniță în calitate de Ambasador la Stockholm, Suedia, acolo unde își are sediul și-și desfășoară activitatea una dintre cele mai importante instituții europene de profil - Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA ).

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău