Condițiile în care cetățenii români pot merge în vacanță în Grecia, din 16 aprilie

  • 12 Aprilie 2021 15:04
Condițiile în care cetățenii români pot merge în vacanță în Grecia, din 16 aprilie

Grecia se pregătește să redeschidă granițele pentru turiștii români din 16 aprilie. Cei care își doresc să viziteze tărâmurile elene trebuie să facă dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19, că au anticorpi după ce au trecut deja prin boală sau să prezinte un test PCR negativ. Anunțul ministrului grec al turismului vine la fix, spun reprezentanții agențiilor de turism, în condițiile în care numeroși români s-au arătat interesați să-și petreacă inclusiv mini-vacanța de Paște în Grecia.

Claudiu Năsui, ministrul economiei, a declarat luni la Digi24 că „este o veste bună”, pentru că România „este luată în primă fază”, din data de 16 aprilie.

„Pentru turiștii români, la intrarea în Grecia nu se va cere decât un document de călătorie care se poate face foarte ușor, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Practic, nu ar avea carantină în momentul în care se duc în Grecia. Am vorbit chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România și mi-a comunicat lucrurile acestea”, a spus ministrul Digi24.

„De asemenea, un punct esențial era întoarcerea turiștilor. Aici sunt mai multe cazuri. Până acum, dacă țara nu era pe lista CNSU, se putea intra direct, dacă o țară - discutăm acum de Grecia - intră pe listă, persoanele care se întorc în țară și sunt vaccinate (10 zile de la rapel) nu intră în carantină, deci intră direct. Iarăși, dacă persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile nu intră în carantină”, a mai spus Năsui.

 El a spus că sunt „vești bune, care pot să însemne o revenire la normal, pe măsură ce vine și campania de vaccinare”.

În ceea ce privește dovada vaccinării, ministrul a spus că „așteptăm mai multe detalii de la omologii greci”. „În principiu vor recunoaște certificatul pe care îl primesc toți românii în momentul în care se vaccinează. Același document va fi folosit drept dovadă când românii se întorc”, a subliniat Năsui.

Ministrul a mai spus că documentele de la testarea cu RT-PCR sunt deja cunoscute de anul trecut de către autoritățile elene, dar că așteaptă date suplimentare cu privire la vechimea testului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Românii de pretutindeni
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău