Concursul „Premiul Național pentru Tineret”, ediția 2023. Premiile, cu o valoare totală de circa 400 000 lei, se vor acorda pentru trei mari categorii

  • 13 Noiembrie 2023 09:14
Concursul „Premiul Național pentru Tineret”, ediția 2023. Premiile, cu o valoare totală de circa 400 000 lei, se vor acorda pentru trei mari categorii

Ministerul Educației și Cercetării a lansat concursul „Premiul național pentru tineret” ediția 2023, în contextul marcării Zilei Naționale a Tineretului în Republica Moldova. Premiul național pentru tineret se oferă pentru contribuție remarcabilă la dezvoltarea sectorului de tineret, pentru implementarea proiectelor și programelor cu impact deosebit pentru tineri, precum și rezultatele individuale remarcabile ale tinerilor. Premiile, cu o valoare totală de circa 400 000 lei, se vor acorda pentru trei mari categorii, în cadrul unui eveniment de decernare, la final de decembrie.

  1. PREMIUL NAȚIONAL PENTRU SECTORUL DE TINERET

Învingătorilor li se înmânează diploma de confirmare a titlului de Laureat al Premiului național pentru tineret și un premiu bănesc, conform categoriilor:

  1. Specialistul de tineret al anului din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul întâi ( AAPL de nivelul I): 25 000,00 MDL
  2. Specialistul de tineret al anului din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul al doilea (AAPL de nivelul II): 25 000,00 MDL
  3. Lucrătorul de tineret al anului: 25 000,00 MDL
  4. Centrul de tineret al anului: 30 000,00 MDL
  5. Consiliul local al tinerilor al anului: 20 000,00 MDL
  6. Consiliul școlar al elevilor al anului: 20 000,00 MDL
  7. Autoguvernanța studențească a anului: 20 000,00 MDL
  1. PREMIUL NAȚIONAL PENTRU PROIECTE ȘI INIȚIATIVE DE TINERET

La categoriile pentru proiecte și inițiative de tineret pot aplica organizațiile necomerciale, grupurile de inițiativă și persoane fizice care desfășoară programe și proiecte cu impact pentru tineri. Pentru a fi eligibil de a participa în concurs un candidat trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. să fie înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova (în cazul organizațiilor necomerciale) și rezident al Republicii Moldova (în cazul persoanelor fizice);
  2. să înainteze în concurs un proiect/program/activitate proprie;
  3. să desfășoare proiecte cu implicarea tinerilor și/sau cu impact pentru tineri.

Premiul național pentru proiecte și inițiative de tineret se decernează pentru următoarele categorii sectoriale:

  1. Inovație socială: 30 000,00 MDL
  2. Promovarea patrimoniului și culturii naționale: 30 000,00 MDL
  3. Promovarea drepturilor fundamentale ale tinerilor: 30 000,00 MDL
  4. Solidaritate: 30 000,00 MDL

III.  PREMIUL NAȚIONAL PENTRU TINERET - CATEGORII INDIVIDUALE 

La categoriile individuale pot aplica tinerii, cetățeni ai Republicii Moldova cu vârsta între 14 și 35 de ani, care realizează activități, acțiuni și inițiative cu impact pentru comunitate, societate și semenii lor. Premiul național pentru tineret se decernează pentru următoarele categorii individuale:

  1. Start-up în antreprenoriat - Se decernează tinerilor, inclusiv celor reveniți din diasporă, care au reușit să inițieze și/sau dezvolte o afacere în țară: 20 000,00 MDL
  2. Leadership - Se decernează tinerilor care au demonstrat capacitatea de a-și asuma rolul de lider, de a inspira și implica alți tineri, de a conduce prin exemplu propriu și de a promova valori fundamentale: 20 000,00 MDL
  3. Cercetare și inovare - Se decernează tinerilor care au contribuit la dezvoltarea și îmbunătățirea calității vieții prin invenții, inovații și cercetări științifice: 20 000,00 MDL
  4. Diaspora acasă - Se decernează tinerilor din diasporă, care au inițiat și derulează proiecte cu impact social asupra comunităților: 20 000,00 MDL

Detalii aici.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:2,57 m/s
Wed
13
Thu
14
Fri
11
Sat
13
Sun
14
Arhivă Radio Chișinău