Concursul pentru funcția de șef al Direcției generale de educație din Capitală va fi anunțat în ianuarie

  • 26 Decembrie 2016 10:57
Concursul pentru funcția de șef al Direcției generale de educație din Capitală va fi anunțat în ianuarie

Concursul pentru ocuparea funcției de șef al Direcției generale de educație din Capitală va fi anunțat în luna ianuarie a anului 2017, iar după selectarea acestuia vor fi organizate alte concursuri pentru alegerea șefilor de direcție din toate sectoarele Chișinăului.

Anunțul a fost făcut la ședința Primăriei de edilul Dorin Chirtoacă, care a declarat anterior că toată conducerea Direcției generale educație, tineret și sport va fi înlocuită după scandalul alimentelor alterate, care au ajuns în grădinițele din municipiul Chișinău.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, care a ocupat funcția de șef al Direcției din anul 2006, a declarat că nu este implicată în scandalul licitațiilor trucate și că regretă cele întâmplate. De asemenea, aceasta a mulțumit colegilor pentru colaborare și a spus că urmează să revină la activitatea de pedagog.

„A fost o perioadă de zece ani de zile și îmi pare bine că am căpătat o experiență. Mă întristează puțin evenimentele care au avut loc, nu așa îmi imaginam eu un sfârșit la o parte de activitate”, a spus Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.

În replică primarul Dorin Chirtoacă a declarat că: „Nimeni aici nu e veșnic, mai devreme sau mai târziu fiecare o să pășim pe această ușă și nu o să ne mai întoarcem niciodată, contează ce rămâne”.

Totodată, primarul Capitalei Dorin Chirtoacă a menționat că pentru Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb contractul de angajare expiră la începutul anului 2017.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău