Concert de caritate în memoria echipajului SMURD

  • 21 Octombrie 2016 15:11
Concert de caritate în memoria echipajului SMURD

Ambasada României în Republica Moldova și Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au organizat joi, 20 octombrie 2016, un concert în memoria echipajului SMURD care și-a pierdut viața în urma tragicului eveniment petrecut în apropiere de satul Haragîș, în luna iunie 2016.

Cu acest prilej, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a mulțumit autorităților și cetățenilor simpli pentru solidaritatea și disponibilitatea de care au dat dovadă la momentul teribilului eveniment, precum și pentru inițiativa de a edifica un monument dedicat celor patru salvatori SMURD. Totodată, Ambasadorul Daniel Ioniță a înmânat conducerii Serviciului Protecției Civile si Situațiilor Excepționale cheile unei ambulanțe donate de Guvernul României prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Oficialul român și-a exprimat convingerea că expertiza României în acest domeniu va fi folosită din plin iar Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare va fi extins la nivelul tuturor raioanelor Republicii Moldova.

Concertul ”Eternul Zbor în suflet îl păstrăm”, a avut loc la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, prilej cu care au susținut recitaluri: orchestra „Plai Moldovenesc” a SPC SE al MAI, Lucia Bejenari, Nicolae Cibotaru, Nelly Ciobanu, Nătălița Botnaru, Constantin Rotaru, Snejana Frija, Vitalie Dani, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Ion Suruceanu, Adriana Ochișanu, Mihai Grosu, Doina Arseni, Ion Razza ș.a.

Fondurile colectate cu acest prilej vor fi donate pentru edificarea la Haragîș a unui monument dedicat eroilor salvatori. Persoanele interesate pot susține această inițiativă prin donații în conturile bancare deschise cu acest scop:

În MDL:

Beneficiar: Ministerul Finanțelor Trezoreria Teritorială Cantemir Primăria Haragîș

Banca beneficiară: Ministerul Finanțelor – Trezoreria de Stat

Contul Bancar: 226625

Codul Băncii: TREZMD2X

Cont IBAN: MD48TRPDAP144214B11371AC

Codul fiscal: 1007601008328

 

În EUR (cod valutar 978):

Contul bancar: 22662949740

Codul băncii: AGRNMD2x712

Cont IBAN: MD17AGKAV144224B11371AA

 

În RON (cod valutar 946):

Contul bancar: 22662949740

Codul băncii: AGRNMD2x712

Cont IBAN: MD28AGPLBO144224B11371AA

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău