Întrucât, actualmente, nimeni nu-i mai ia în serios, regretele și suspinele comuniștilor provoacă doar milă și compasiune. Asta fiindcă Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) s-a aflat la guvernare timp de opt ani, în perioada 2001 – 2009, având posibilitatea să-și realizeze idealurile statutare proclamate. De fapt, deținând puterea, PCRM și liderii acesteia s-au burghezit într-atâta, încât nu se deosebeau, practic, prin nimic de celelalte partide. Anume în perioada guvernării PCRM au prins rădăcini clanurile oligarhice, fiind puse bazele marii corupții. Un indicator al celor afirmate este că liderul PCRM, Vladimir Voronin a fost nuntaș de onoare al rechinului capitalist, Ilan Șor, care se ascunde de justiție pentru furtul miliardului și devalizarea sistemului bancar al Republicii Moldova. Mai crede cineva că marxist-leninistul Vladimir Voronin și bancherul-penal, Ilan Șor, sunt dușmani de clasă?

Actualmente, asistăm iarăși la acutizarea de primăvară a nevrozei comuniste, care se manifestă, deocamdată, doar prin stări depresive, de comemorare a: 1) constituirii, la 2 martie 1919, a Cominternului (Internaționalei Comuniste) – organizație care urma să realizeze revoluția mondială; 2) decesului lui Iosif Stalin – liderul sovietic, care a reformulat sarcinile Cominternului, provocând marea teroare comunistă în care au fost nimiciți milioane de oameni; 3) constituirii armatei roșii – instrument de realizare a revoluției mondiale.

Toate lucrurile menționate ar putea fi trecute ușor cu vederea. Într-adevăr, este imposibil să-i faci pe comuniștii înveterați să recunoască faptul că regimul totalitar, dispariția căruia o deplâng, a comis crime monstruoase. Totuși, PCRM are o organizație de tineret – Komsomol-ul, membrii cărei, cel puțin, ar trebui informați despre crimele comise de promotorii ideilor comuniste, pe care le împărtășesc. Drept exemplu servește faptul că toți membrii primului guvern sovietic – Sovnarkom, cu excepția celor decedați până în 1937, au fost declarați dușmani ai poporului și împușcați în timpul marii terori. De asemenea, toți liderii Komsomolului leninist - șapte la număr, în perioada 1919- 1937, au fost declarați dușmani ai poporului și, la fel, împușcați. Le-ar plăcea comsomoliștilor moldoveni să ajungă în pielea predecesorilor lor? Singurul lucru apreciabil realizat de sovietici pentru tineretul comunist a fost lansarea primei revoluții sexuale, o repică a căreia a avut loc, în Occident, abia peste o jumătate de veac.

Scopul declarat al Cominternului

Așadar, ca instrument pentru realizarea revoluției mondiale, la inițiativa liderului bolșevic, Vladimir Lenin, a fost constituită Internaționala Comunistă (Cominternul). Primul congres al Cominternului a avut loc la Moscova, în perioada 2 – 6 martie 1919. Respectiv, organizația a fost concepută nu ca o federație a partidelor, cu drepturi egale, din diferite țări, ci ca o entitate centralizată – Partidul Internațional al Proletariatului, format din structuri naționale. S-a întâmplat ca speranțele provocării rapide a unei revoluții mondiale să se spulbere, însă scopurile au rămas neschimbate.

Respectiv, în 1928 a fost adoptat un statut nou al Cominternului, care reitera, oricum, scopurile anunțate anterior, prevăzând în mod expres (Articolul 1) că: Internaționala Comunistă – Asociația Internațională a Muncitorilor – este o asociație a partidelor comuniste din țările lumii, un Partid Comunist mondial unic. Fiind un organizator al mișcării revoluționare mondiale a proletariatului, purtător al principiilor și scopurilor comunismului, Internaționala Comunistă luptă pentru atragerea majorității clasei muncitoare și a marii părți a țărănimii sărace, pentru instaurarea dictaturii mondiale a proletariatului, pentru a crea Uniunea Mondială a Republicilor Socialiste Sovietice, pentru distrugerea completă a claselor și realizarea socialismului – acestei prime etape a societății comuniste. Ulterior, a fost adoptat și imnul Cominternului, care sublinia: Lozinca noastră – Uniunea Sovietică Mondială! Trebuie să înțelegem că imperialismul capitalist este rău, iar imperialismul comunist (hegemonismul) este bun.

Metodele liderilor Cominternului

Este interesant să ne reamintim prin ce metode intenționa Cominternul să-și realizeze scopurile. Despre aceasta aflăm nu de la te miri cine, ci de la primul Secretar executiv al Cominternului, Grigori Zinoviev, care cu doar o jumătate de an de la preluarea înaltei funcții ne-a lămurit în acest sens: „Trebuie să ne transformăm într-un lagăr militar… Avem nevoie de propriul nostru militarism socialist pentru a ne învinge dușmanii. Trebuie să atragem de partea noastră 90 de milioane [din aproximativ 110], care locuiesc în Rusia sovietică. Cu ceilalți nu are sens să vorbim – trebuie nimiciți.” Cum se zice - scurt, clar și cuprinzător!

Ne convingem că perspectiva nimicirii a vreo 20 milioane de cetățeni ruși fusese luată în considerare de la bun început, metoda respectivă urmând a fi extinsă la nivel global. Stalin, după ce a preluat puterea, s-a apucat de realizarea obiectivelor trasate de primul Secretar executiv al Cominternului. Evident, nu s-a limitat doar la țărănime, el a identificat zeci și sute de mii de dușmani ai poporului, inclusiv printre reprezentanții elitei bolșevice și armatei roșii, pe care i-a nimicit, iar ulterior și printre membrii Cominternului. Istoricii au identificat patru dintre participanții la primul congres al Cominternului, fotografiați (vezi mai sus) alături de Lenin, care au fost arestați și executați de regimul lui Stalin. În total, în perioada marii terori, Stalin a nimicit peste 130 de membri marcanți ai Cominternului, printre aceștia și primul Secretar executiv al organizației, Grigori Zinovieiv, care a concept metodele de obținerea a victoriei asupra dușmanilor de clasă. Există mărturii că după ce a fost arestat, Zinoviev îl implora pe Stalin să-l cruțe și chiar săruta ciubotele călăilor săi. Metodele lui Zinoviev au fost utilizate conform zicalei – nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește...

O altă problemă de interes major este modalitatea de finanțare a Cominternului. Inițial, se presupunea că Cominternul își va finanța activitatea din cotizațiile partidelor membre, însă imediat s-a ajuns la concluzia că acesta e o idee utopică. Respectiv, cheltuielile pentru revoluția mondială și le-a asumat Rusia bolșevică, care oferea credite Cominternului, până când circumstanțele vor face posibilă finanțarea din resursele proprii ale partidelor comuniste din străinătate. Resursele financiare erau transmise prin contrabandă în țările supuse destabilizării, așa cum fusese cazul Braziliei, Spaniei etc. Iată că descoperim rădăcinile revoluțiilor cromatice și sursele de finanțare a acestora.

Oportunismul cominternist...

După marea teroare din 1937 – 1938, în 1939, regimul stalinist s-a împrietenit cu cel hitlerist, lucru care a ieșit în evidență odată cu semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop și a protocolului secret. Respectiv, soarta liderilor cominterniști din țările Europene, în special a celor germani, a devenit de neinvidiat. Dar circumstanțele s-au schimbat, respectiv s-a schimbat și atitudinea față de Comintern.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, la 15 mai 1943, la solicitarea aliaților americani și britanici, pentru a accepta deschiderea celui de al doilea front în Europa, Stalin a decis să desființeze Cominternului, subliniind că: Experiența a arătat că … este imposibil să conduci mișcarea muncitorească din toate țările lumii dintr-un singur centru internațional. Mai ales acum, în condiții de război, când partidele comuniste din Germania, Italia și alte țări au sarcina de a-și răsturna guvernele și de a duce la îndeplinire tactici defetiste, în timp ce partidele comuniste din URSS, Marea Britanie, America și altele, dimpotrivă, au sarcina de a-și sprijini guvernele pentru înfrângerea rapidă a inamicului. Există un alt motiv pentru dizolvarea Internaționale Comuniste - partidele aparținând acesteia sunt acuzate în mod fals de a fi agenți străini, iar acest lucru le împiedică activitatea în rândul maselor largi... După terminarea războiului s-a terminat și prietenia cu aliații. Respectiv, activitatea subversivă pentru organizarea revoluției mondiale a fost repornită și continuată prin intermediul așa-zisului Cominform. Scopul scuză mijloacele, nu-i așa?

Cea mai importantă realizare a Cominternului?! 

Diversiunile Cominternului sunt multe și variate. Totuși, cea mai importantă realizarea a Cominternului a fost contribuirea la accederea lui Hitler la guvernare în Germania. Este un fapt bine cunoscut că bolșevicii sovietici îi considerau pe socialiștii și social-democrații europeni drept principalii inamici ai Cominternului, pentru, chipurile, politica lor revizionistă în raport cu teoria marxistă.

Respectiv, în perioada ascensiunii politice a lui Hitler, Stalin, prin intermediul Cominternului, le-a interzis comuniștilor germani să-și coordoneze politicile cu social-democrații împotriva partidului nazist. De aceea, cominterniștii germani au preferat, în anumite situații, să coopereze cu naziștii, așa cum a fost în cazul protestului comun al transportatorilor în 1932, etc.

Nedumeriri și recomandări

În contextul comemorării constituirii Cominternului și a lichidatorului acestuia – Iosif Stalin, comuniștii moldoveni condamnă actuala guvernare care dansează sub muzica „Occidentului colectiv” și a elitelor conducătoare ale Statelor Unite, sugerând că ar fi bine să revenim la conceptul de „dușman al poporului” din epoca lui Stalin. Orbiți de ură, comuniștii se deconspiră. Păi, tocmai Cominternul comemorat de ei era organizația sub muzica căreia dansau toți liderii comuniști din întreaga lume, iar Stalin a desființat Cominternul la sugestia aliaților americani și britanici. Nu e clar ce pretenții pot avea comuniștii față de actuala guvernare, cate pe timp de război de agresiune în regiune, la fel, acționează în cooperare cu partenerii Republicii Moldova?

În privința revenirii la utilizarea conceptului de dușman al poporului, trebuie să înțelegem că PCRM cheamă la practicarea terorii în Republica Moldova? Acest apel ar fi bine să fie examinat de organele competente ale Republicii Moldova în privința corespunderii prevederilor constituționale și legii privind partidele politice.