Compozitorul Eugen Doga împlinește astăzi 80 de ani

  • 01 Martie 2017 09:39
Compozitorul Eugen Doga împlinește astăzi 80 de ani

Compozitorul Eugen Doga împlinește astăzi 80 de ani. Cu această ocazie vor avea loc mai multe evenimente dedicate maestrului. Parlamentul organizează evenimentul aniversar ”Eugen Doga – 80 de primăveri”, transmite Moldpres.

Programul cuprinde o expoziție de fotografii, afișe și publicații din colecția personală a maestrului și din arhiva Academiei de Științe.

Muzica semnată de Eugen Doga va răsuna în Parlament în interpretarea copiilor de la Școala de Muzică „Eugen Doga”, Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” și Corala „Vocile primăverii”. Programul va culmina cu un recital al maestrului Eugen Doga și al naistului Vasile Iovu.

Evenimentul va avea loc la 1 martie, ora 12.00, în incinta Parlamentului Republicii Moldova și va fi urmat de o sesiune de autografe.

Spre seară, la ora 18.00, maestrul va merge la inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică "Mărțișor 2017" la Palatul Național "Nicolae Sulac".

Eugen Doga s-a născut în 1937 în satul Mocra raionul Râbnița, iar numele său este inclus în lista celor 200 de personalități ale lumii. El a semnat coloana sonoră pentru mai mult de 200 de filme. Piesa "Gingașa și tandra mea fiară", care este recunoscută drept cel mai frumos vals de dragoste din lume, a fost declarată de UNESCO cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău