Comparație între cele trei vaccinuri anti-Covid. Medic: Cel mai probabil cu AstraZeneca vor fi vaccinate persoanele sub 55 de ani

  • 02 Februarie 2021 16:17
Comparație între cele trei vaccinuri anti-Covid. Medic: Cel mai probabil cu AstraZeneca vor fi vaccinate persoanele sub 55 de ani

Sandra Alexiu, președintele Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov și membru în Grupul de Vaccinologie, a explicat la Digi24 care este diferența dintre cele trei vaccinuri, Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca, aprobate până în prezent în Uniunea Europeană. În România, există pentru moment doar primele două, urmând ca cel dezvoltat de AstraZeneca să ajungă în țară în a doua parte a lunii februarie, transmite DIGI24.ro.

"În principiu, diferențele între cele trei tipuri de vaccin constau în modul în care se păstrează lanțul de frig. AstraZeneca e altfel structurat, e construit pe un vector viral, aproximativ pe un mecanism cunoscut deja la vaccinurile clasice. Din păcate, eficacitatea lui e mai scăzută decât cele cu ARN mesager, Pfizer-BioNTech și Moderna. E foarte puțin probabil ca dozele să fie făcute la persoanele peste 55 de ani, pentru că acestea n-au fost incluse în vârsta de studii pentru AstraZeneca. Dacă vin vaccinuri AstraZeneca, probabil că vor fi programați cei sub 55 de ani", a explicat medicul Sandra Alexiu, la Digi24.

Președintele Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov a mai precizat că în ceea ce privește diferențele între cele trei tipuri de vaccinuri, acestea există la nivelul modului de păstrare a dozelor.

"Problema e că pentru păstrarea acestui lant de frig, pentru că-s multidoză, 6 doze Pfizer, 10 Moderna, 10 AstraZeneca, înseamnă că trebuie să ai un număr de oameni strâns la vaccinare ca să nu mai pierdem doze. Există dezavantaje pentru care trebuie să vaccinăm în centre de vaccinare. Dacă vaccinurile erau îmbuteliate într-o singură seringă pentru fiecare, probabil că era mai simplu. Așa, trebuie pastrat un flux, un număr de pacienți vaccinați și o listă de rezervă să vină într-un timp scurt. În ceea ce privește eficacitatea vaccinurilor, AstraZeneca are un procent de aproximativ 60%, asta nu înseamnă ca nu este bun, însemnă că atât s-a studiat. E o situație similară la gravide, nu însemnă că nu e bun la gravide, pentru că n-am avut gravide în studiu. Câtă vreme un vaccin primește autorizație, e clar că nu putem face până n-avem dovezi de siguranță", a conchis medicul.

 

Italia, printre țările care recomandă folosirea AstraZeneca la persoanele sub 55 de ani

Vaccinul AstraZeneca, autorizat vineri de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), este privit cu reticență în țări precum Italia și Germania din punctul de vedere al eficienței în cazul persoanelor în vârstă. În cele două țări europene vaccinul va fi folosit cu precădere în cazul populației tinere. Argumentul lor este că serul AstraZeneca nu a fost suficient de mult testat în cazul grupelor mai în vârstă ca să-și demonstreze eficacitatea. Italia nu recomandă vaccinul la persoanele de peste 55 de ani.

Austria urmează exemplul Germaniei și recomandă folosirea vaccinului AstraZeneca doar pentru persoanele sub 65 de ani. Comisia Națională de Vaccinare spune că nu există suficiente date pentru a stabili cât de eficient este acest ser în cazul vârstnicilor. În același timp, aceiași oficiali spun că vaccinul în cauză poate fi utilizat, totuși, și la persoanele mai în vârstă, dacă există probleme logistice cu cele de la Pfizer și Moderna.

Săptămâna trecută, Germania făcea o recomandare similară legată de vaccinul AstraZeneca, din cauza faptului ca testele clinice nu au luat în calcul suficiente persoane din aceasta categorie de vârstă.

Comisia Națională de Vaccinare a Austriei a recomandat luni autorităților sanitare ale acestei țări să administreze vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca-Oxford numai persoanelor cu vârste între 18 și 65 de ani.

Decizia privind utilizarea AstraZeneca în România, luată săptămâna viitoare

România ar urma să primească aproape 800.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca, însă data exactă nu este cunoscută, fiind estimată însă de către medicul militar Valeriu Gheorghiță ca fiind după 9 februarie.

"Recomandarea pentru utilizarea acestui tip de vaccin este după vârsta de 18 ani, datele de eficacitate sunt în jur de circa 60% și se poate administra persoanelor de peste 18 ani în două doze la un interval cuprins între 4 și 12 săptămâni. În studiile clinice desfășurate și care au stat la baza autorizării, majoritatea datelor sunt disponibile pentru grupa de vârstă până la 55 de ani. Rămâne să luam o decizie, după ce vom primi un punct de vedere de la Agenția Medicamentului, care va fi intervalul de vârstă pentru care vom folosi vaccinul AstraZeneca. Celelalte țări europene, precum Italia sau Germania și Austria, au decis deja că nu-l vor folosi la persoane de peste 55, respectiv 65 de ani.  În funcție de decizia pe care o vom lua, se vor deschide sloturi noi de centre de vaccinare la nivel național", a declarat marți președintele campaniei de Vaccinare, Valeriu Gheorghită.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:4,63 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău