Compania lui Jeff Bezos, Blue Origin, a primit licența de a transporta oameni în spațiu

  • 13 Iulie 2021 13:28
Compania lui Jeff Bezos, Blue Origin, a primit licența de a transporta oameni în spațiu

Federal Aviation Administration (FAA) a anunțat că a acordat companiei Blue Origin licența prin care are dreptul de a transporta oameni în spațiu, cu ajutorul sistemului New Shepard. Pe 11 iulie, Bezos și alte trei persoane vor testa racheta pentru a ajunge în spațiul cosmic, la peste 100 km altitudine, transmite hotnews.ro.

Potrivit sursei citate, viteza maximă atinsă va fi de 3.700 km/h, toți cei patru oameni de la bord vor fi pasageri și nu va fi nevoie de pilot fiindcă racheta va fi controlată prin computer.

Racheta New Shepard se lansează în spațiu și revine apoi, cu totul autonom, înapoi pe Pământ, ajustându-și singură direcția, capabilă să se orienteze astfel încât să aterizeze cu precizie milimetrică înapoi pe platforma de unde se lansase. Racheta va încetini până la o viteză de 8 km/h pentru a atinge platforma la locul dorit. Racheta decolează și aterizează vertical.

New Shepard a făcut 15 zboruri de test, iar cel de acum este primul cu echipaj uman.

În zborul de pe 20 iulie, capsula din partea superioară a rachetei ar trebui să se detașeze de propulsor, să ajungă apoi la o altitudinea de 106 km și apoi să aterizeze lin pe pământ, cu ajutorul parașutelor.

Racheta este denumită după Alan Shepard, primul american ce a ajuns în spațiu, în 1961. Shepard a pășit pe Lună în 1971.

Licența primită acum de la FAA îi permite companiei să ducă oameni în spațiu lansând sistemul New Shepard de la baza Site One facility din Texas.

Blue Origin a primit licența după ce în zborurile de test, atât software-ul, cât și hardware-ul au funcționat corespunzător.

Patru oameni vor fi în capsulă: Jeff Bezos, fratele său (Mark Bezos), un om foarte bogat care a plătit 28 milioane dolari pentru locul în navetă și Wally Funk (o fostă aviatoare americană ce are acum 82 de ani).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău