Comisia pentru Situații Excepționale a interzis desfășurarea întrunirilor care blochează circulația, în zilele lucrătoare
-
14 Octombrie 2022 10:00
Comisia pentru situații excepționale a mai decis că desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare, transmite Radio Chișinău.
În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. Decizia a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale, în vederea asigurării ordinii publice, a accesului la libera circulație pe drumurile țării, precum și în scopul asigurării unei reacții prompte la situațiile ce necesită intervenții de urgență.
Totodată, dacă în timpul desfășurării întrunirii, unii participanți încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceștia fără implicarea organizatorului, sau poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii, fără implicarea reprezentantului autorității publice locale.
Amintim că duminică și luni dimineața, protestatarii Partidului Șor au blocat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în centrul Chișinăului, instalând corturi pe carosabil. Acestea au fost ridicate de poliție, după ce autoritățile locale au refuzat să se implice.