Comisia parlamentară de profil a organizat o nouă rundă de discuții cu privire la rezultatele Programului național privind învățarea limbii române

  • 17 Decembrie 2023 09:10
Comisia parlamentară de profil a organizat o nouă rundă de discuții cu privire la rezultatele Programului național privind învățarea limbii române

Beneficiarii Programului național privind învățarea limbii române și-au împărtășit, vineri, impresiile și experiența de la cursurile de limbă română la care au participat pe parcursul acestui an, relatează serviciul de presă al Legislativului. Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat de Guvern și se va desfășura pe parcursul anilor 2023-2025. Acesta este destinat inclusiv adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero.

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a organizat o nouă rundă de discuții referitoare la rezultatele implementării Programului național privind învățarea limbii române, la care au participat, alături de deputați, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, profesori, beneficiarii ai programului, inclusiv refugiați din Ucraina, precum și reprezentanți ai societății civile.

„Mă bucur că am reușit să ne întâlnim într-o asemenea componență. Ne-am propus să avem o discuție informală pentru a vorbi despre experiența dumneavoastră în cadrul Programului național privind învățarea limbii române, în calitate de profesori/formatori, precum și în calitate de beneficiari, dar și pentru a vedea cum putem îmbunătăți acest program, care este unul important pentru noi toți”, a menționat în debutul ședinței președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass media, Liliana Nicolaescu-Onofrei.

Prezentă la eveniment, vicepreședinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Natalia Davidovici, a încurajat participanții să relateze despre reușitele înregistrate în urma frecventării cursurilor de limbă română, despre provocările și dificultățile pe care le-au întâmpinat, dar și să prezinte recomandări de eficientizare a programului.

Participanții la discuții au fost implicați într-un exercițiu practic, în care au avut sarcina de a face un schimb de opinii și de a prezenta recomandări referitor la patru aspecte ale programului: tematicile și materialele didactice oferite la cursurile de limbă română; organizarea și aspectele logistice; metodele și tehnicile de predare; testarea și evaluarea.

Beneficiarii programului au apreciat că aceste cursuri sunt oferite gratuit, iar faptul că sunt organizate în mai multe regiuni din țară le fac accesibile pentru un număr mai mare de persoane care doresc să studieze limba română. Printre recomandările prezentate de beneficiarii programului se regăsesc majorarea numărului de ore, diversificarea materialelor didactice, utilizarea metodelor interactive de predare etc. 

La încheierea ședinței, președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a adus mulțumiri tuturor participanților și a menționat că recomandările și propunerile prezentate vor fi luate în considerare în procesul de organizare a următoarei etape a programului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău