Comisia Europeană oferă aproape 14 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii la frontierele Galați, Giurgiulești, Reni
-
17 Iulie 19:50
România primește 260 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru trei proiecte de infrastructură, potrivit unui comunicat al europarlamentarului Adina Vălean, fost comisar european pentru transporturi, potrivit Agerpres.
„România, împreună cu Republica Moldova și Ucraina, primește aproape 14 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii la frontierele Galați, Giurgiulești, Reni”, a declarat Adina Vălean.
Un alt proiect care a primit finanțare este Fast Danube 2, care va îmbunătăți condițiile de navigabilitate pe sectorul dunărean comun al României și Bulgariei.
Proiectul a fost depus de Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, iar suma exactă a finanțării este de 195.499.818 euro.
„Dunărea a fost o prioritate în mandatul meu de comisar pentru transporturi și mă bucur că un proiect care trenează de mulți ani, Fast Danube 2, a fost în sfârșit depus cu succes și finanțat de Comisia Europeană cu aproape 200 de milioane de euro.
Ducerea la bun sfârșit a acestui proiect ar duce la asigurarea unei perioade minime de 340 de zile pe an de navigabilitate. Îmbunătățirea navigabilității pe Dunăre e mai necesară ca oricând, luând în calcul noile realități geopolitice din estul Europei”, a declarat Adina Vălean, citată în comunicat.
De asemenea, pentru reabilitarea căii ferate Valea Călugărească - Buzău a fost acordată suma de 45 de milioane de euro. „Un alt proiect finanțat în acest ultim apel de proiecte din fondurile Mecanismului pentru Interconectarea Europei este reabilitarea căii ferate Valea Călugărească - Buzău.