Comisia de la Veneția: Sistemul electoral din R.Moldova a fost modificat împotriva recomandărilor

  • 19 Martie 2018 18:32
Comisia de la Veneția: Sistemul electoral din R.Moldova a fost modificat împotriva recomandărilor

Comisia de la Veneția reiterează faptul că sistemul electoral din Republica Moldova a fost modificat împotriva recomandărilor sale și că nu a fost găsit consensul în societate pe marginea acestui subiect.

Astăzi a fost publicată opinia comună a misiunii Comisiei de la Veneția și a Oficiului OSCE pentru instituții democratice și drepturile omului (ODIHR), ca urmare a unei vizite de documentare la Chișinău, în ianuarie 2018. 

Experții menționează că nu au fost înlăturate lacunele formulate încă în iunie 2017, atunci când reprezentanții  celor două instituții au subliniat lipsa de consens privind trecerea la sistemul electoral mixt și existența riscului ca unii candidați să poată fi influențați de oameni de afaceri și grupuri de interese.

Recunoscând decizia suverană a parlamentarilor moldoveni cu privire la sistemul electoral, s-a recomandat ca în contextul actual al Republicii Moldova, sistemul electoral să rămână neschimbat, iar Comisia de la Veneția și Oficiul OSCE pentru instituții democratice și drepturile omului regretă că această recomandare fundamentală nu a fost respectată. Rămâne de văzut cum va fi pus în practică sistemul mixt la viitoarele alegeri, se mai arată în opinia comună.

Experții europeni mai subliniază că independența comisiei privind delimitarea circumscripțiilor electorale ar fi fost afectată de faptul că Guvernul a avut o discreție prea largă la determinarea componenței sale.

Recomandările lor se mai referă la necesitatea de a reduce pragul de acces în Parlament, la revizuirea periodică a limitelor circumscripțiilor uninominale și la necesitatea de a formula mecanisme de contestare a deciziilor organelor electorale.

Referitor la formarea circumscripțiilor uninominale experții europeni subliniază că în unele sunt mai mult de 60 de mii de alegători, fapt ce contravine Codului Electoral modificat.

În ceea ce privește circumscripțiile formate pentru alegătorii de peste hotare se subliniază că înființarea lor are și un impact politic semnificativ deoarece alegătorii care locuiesc în diferite țări tind să sprijine diferite partide politice. O provocare deosebită este aceea de a asigura egalitatea de vot între alegătorii interni și cei din cele trei circumscripții din străinătate, se mai arată în opinia Comisie de la Veneția.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău