Comisarul european pentru economia și societatea digitală va lansa o consultare publică în legătură cu fenomenul „fake news”
-
10 Noiembrie 2017 18:27
Comisarul european pentru economia și societatea digitală, Mariya Gabriel, va lansa luni o consultare publică în legătură cu fenomenul 'fake news' și va anunța totodată crearea unui grup de experți la nivelul UE pe această temă, transmite vineri BTA.
Aflată la Sofia, Mariya Gabriel, de origine bulgară, a subliniat că tehnologiile digitale sunt importante și pentru aderarea la UE a Balcanilor de vest și ele vor constitui unul din subiectele de pe agenda viitoarei președinții bulgare a Uniunii.
Comisia Europeană are 43 de inițiative în domeniul economiei și societății digitale, dintre care 24 sunt inițiative legislative, iar negocierile privind șase dintre ele au fost finalizate, ceea ce înseamnă că avem șansa unică de a accelera progresul în privința celor rămase în timpul președinției bulgare, așa încât să poată fi adoptate și finalizate înainte de sfârșitul lui 2018, a spus Gabriel.
Comisarul european, care a discutat cu deputați bulgari probleme legate de economia digitală, a amintit că în momentul de față doar 37% din populația activă a Europei are abilități de bază în domeniul computerelor.
Mariya Gabriel a menționat că în interval de o lună urmează să fie lansat un nou proiect pilot, Digital Opportunity Internship, în cadrul căruia vor fi disponibile internshipuri de 4-5 luni în sfera tehnologiilor digitale în străinătate pentru 5000-6000 de studenți din Europa care nu se specializează în IT.
Ea a abordat de asemenea problema cibersecurității, în contextul în care criminalitatea informatică poate afecta nu doar date personale, ci și infrastructura energetică și a transporturilor sau sectorul bancar. Comisarul european a expus ideea unei certificări la nivelul UE prin care, pentru prima dată, utilizatorii vor primi informații privind nivelul de securitate al produselor și care va reduce povara administrativă și financiară asupra companiilor și industriei, prin recunoașterea unui certificat unic emis într-un stat membru.
Președintele comisiei parlamentare bulgare pentru securitate internă și ordine publică, Țvetan Țvetanov, a salutat discuțiile cu comisarul european, subliniind că în 2020 peste 90% din locurile de muncă vor necesita cunoștințe de utilizare a computerului și internetului, în condițiile în care în prezent, conform statisticilor Comisiei Europene, 80 de milioane de cetățeni europeni nu știu să folosească un calculator și să navigheze pe net.
Sursa: Agerpres