Comercianții neautorizați nu vor mai fi amendați de poliția municipală
-
25 Martie 2013 14:31
Poliția municipală nu îi va mai amenda pe comercianții stradali neautorizați.
Oamenii legii vor putea doar să perfecteze procese-verbale de constatare, iar amenda va fi stabilită de către Agenția pentru Protecția Consumatorului, a declarat șeful adjunct al Direcției Poliție a municipiului Chișinău, Silviu Mușuc, la ședința operativă de luni, 25 martie, a Primăriei.
Potrivit lui Silviu Mușuc, modificările fac parte din acțiunile de reformare a Ministerului Afacerilor Interne. Competențele de amendare și retragere a mărfii au trecut la Agenția pentru Protecția Consumatorului.
Modificările l-au nemulțumit pe primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă. În opinia lui, acestea vor încuraja comerțul stradal. Edilul a apus că va solicita modificarea legislației.
Pe de altă parte, serviciul de presă al Agenției pentru Protecția Consumatorilor a declarat pentru Radio Chișinău că amendarea comercianților ilegali este în continuare prerogativa poliției, iar Agenția poate doar constata unele încălcări.