Comandantul forțelor NATO din Europa cere Rusiei să nu mai intervină în alegerile din Europa
-
09 Noiembrie 2017 19:26
Generalul american Curtis Scaparrotti, comandantul forțelor NATO din Europa, a cerut Rusiei să nu mai intervină în alegerile din Europa, inclusiv în Catalonia care traversează o criză gravă de la referendumul de independență din 1 octombrie, relatează AFP.
'Încetați să mai interveniți în alte țări, în dreptul lor suveran de a-și determina guvernarea și modul în care ar trebui să funcționeze', a declarat generalul Scaparotti la Bruxelles, ca răspuns la întrebările jurnaliștilor privind acuzațiile de ingerință a Moscovei în criza catalană.
'Noi încurajăm Rusia (...) să respecte dreptul fiecărei națiuni suverane de a-și determina mijloacele de guvernare, modul de guvernare și modul în care își administrează această guvernare', a mai spus el.
'Mă preocupă influența rusească răuvoitoare, în special asupra problemelor interne în țări' europene, a spus el.
'Am văzut acest lucru în Statele Unite, așa cum am văzut în mai multe țări aici (în Europa) în ultimul timp', a declarat generalul american, în marja unei reuniuni a miniștrilor apărării ai NATO.
'Face parte din ceea ce eu numesc uneori o campanie de destabilizare', a mai spus Curtis Scaparrotti, care este de asemenea comandantul forțelor americane în Europa. 'Este un subiect de îngrijorare pentru țările' NATO și 'un subiect despre care am mai vorbit', a mai spus el.
Referendumul de independență organizat în Catalonia pe 1 octombrie a dat naștere unor acoperiri mediatice foarte divergente în presa spaniolă. Cotidianul El Pais, foarte critic la adresa separatiștilor, a afirmat că edițiile în limba spaniolă ale organizațiilor de presă rusești RT și Sputnik au fost implicate în problema catalană pentru a destabiliza, acuzații greu de confirmat.
Sursa: Agerpres