Colonada stațiunii Buziaș – o construcție unică în România, închinată împărătesei Sissi
-
04 Decembrie 2017 16:59
Buziaș, stațiunea care astăzi trăiește din amintiri a reprezentat cândva o emblemă a Banatului, unde obișnuiau să vină, pentru cure cu ape minerale sau pentru aerul curat, împăratul austriac Franz Joseph și soția sa, împărăteasa Elisabeta.
Din strălucirea de altădată a stațiunii, comparată cu celebra Karlovy Vary din Cehia a rămas astăzi doar o umbră, din care se întrezăresc clădiri istorice aflate în paragină și un parc uitat de lume.
Printre puținele monumente de aici care stau încă în picioare, sfidând trecerea anilor, este colonada stațiunii, o construcție unică, cu o istorie impresionantă.
Aflată în parcul central din Buziaș, colonada construită din lemn, în stil bizantin și ornamentată din belșug, făcea legătura între Izvorul Joseph, Hotelul Phoenix, Bazar și Casino.
Aceasta a fost realizată în anul 1875, la comanda împăratului Franz Joseph și a reprezentat un cadou pentru celebra sa soție, împărăteasa Sissi. Cu o lungime de peste 500 de metri, colonada avea rolul de a o proteja de ploaie, soare sau ninsoare, atât pe împărăteasă și alaiul ei, cât și pe vizitatorii stațiunii care soseau aici din mai toate colțurile imperiului pentru tratamentul cu aerosoli, recomandat pentru astenii și nevroze.
Diferitele secțiuni ale construcției se întălnesc în puncte cheie fiind unite de foișoare, care impresionează atât prin dimensiuni cât și prin dantelăria exuberantă specifică acelei perioade, motiv pentru care colonada de la Buziaș era considerată unică în Europa. Structuri asemănătoare au fost construite doar la Baden-Baden, Karlovy Vary și… Băile Herculane, o altă destinație favorită a împărătesei Sissi, însă colonada de la Buziaș este cea mai lungă construcție de acest gen.
În ultimi ani, Primăria Buziaș a depus un proiect pe finanțare de la Uniunea Europeană, în valoare de cinci milioane de euro, pentru reabilitarea parcului. Punctul cheie al proiectului de reabilitare este reprezentat de refacerea colonadei:“Vorbim de 533 de metri liniari de colonadă, restaurați complet. Acum suntem la faza în care se lucrează la foișoare. Mai sunt două foișoare, au pus deja pardoseala, în proporție de 80 la sută colonada este reconstruită și restaurată” a declarat Sorin Munteanu, primarul din Buziaș.
Sursa: Antena Satelor