Cod galben de pericol de incendiu, emis de meteorologi
-
30 Mai 2023 13:58
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat Cod galben de pericol de incendiu, valabil pe întreg teritoriul țării, informează MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, în perioada 31 mai – 6 iunie, pe arii extinse, se prevede pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a menționat că, în contextul emiterii avertizării, populația este îndemnată să evite utilizarea focului deschis în apropierea locuințelor, anexelor gospodărești și a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetație uscată, mai ales atunci când acestea sunt situate în apropiere de păduri, plantații sau obiective cu risc ridicat de incendiu.
„Trebuie să fie atenți și cei care aleg să meargă la picnic. Să fie prudenți la utilizarea focului deschis și să nu arunce la întâmplare țigările aprinse, pentru a nu provoca un eventual incendiu. Înainte de a pleca, să se asigure că rugurile sunt stinse cu apă și acoperite cu pământ”, a spus Liliana Pușcașu.
În următoarele zile, sunt prognozate valori termice de până la 26 de grade Celsius, ziua, și până la 14 grade Celsius pe timp de noapte.