Cod galben de ninsoare în mai multe județe din România

  • 19 Februarie 2017 10:31
Cod galben de ninsoare în mai multe județe din România

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, cod galben de ninsoare pentru cinci județe, precum și atenționări noi de ceață pentru mai multe județe din estul țării.

Până la ora 15.00, județele Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Vâlcea sunt sub atenționare cod galben de ninsoare, scrie news.ro.

Potrivit ANM, în aceste zone se va depune un strat nou de zăpadă de peste 15 centimetri.

Atenționările cod galben de ceață noi vizează județele Iași, Vaslui, Botoșani și Neamț, unde vizibilitatea este local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, fiind și condiții de formare a poleiului, și sunt în vigoare până la ora 12.00.

Potrivit centrulului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, duminică dimineață se semnala ceață densă pe mai multe drumuri din județul Iași. 

Astfel, vizibilitatea era sub 50 metri pe DN28A, între kilometrii 3 și 22( Ruginoasa - Iași- Pașcani) și între kilometrii 26 și 32 (Pașcani - Cristești), pe DN2E85, pe tronsonul Moțca - Cristești - Drăgușeni - limita cu județul Suceava, precum și pe DE583 ceața reduce vizibiliatea între Strunga și Roman sub 50 de metri.

Rămân sub cod galben de ceață și județele Maramureș și Cluj, până la ora 10.00, precum și Harghita, până la ora 11.00.

De asemenea, este în vigoare și o informare meteo de ploi, ninsori la munte și depuneri de polei, valabilă până luni dimineață, la ora 10.00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău