CNPF și ASF România au discutat despre consolidarea cooperării în vederea impulsionării pieței de capital din Republica Moldova
-
07 Februarie 09:49
Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi, a avut marți, 6 februarie curent, o întrevedere cu președintele Autorității de Supraveghere Financiară din România, Alexandru Petrescu, axată pe consolidarea cooperări între cele două autorități în vederea stimulării dezvoltării pieței de capital din Republica Moldova, precizează un comunicat al CNPF.
Ambele părți au menționat importanța integrării în UE și continuării procesului de armonizare a legislației naționale la cea comunitară. În acest sens, fiind considerată oportună inițierea discuțiilor cu privire la practicile de reglementare europene cu Autoritatea Europeană pentru Valori mobiliare și piețe (ESMA) și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA).
Autoritatea română și-a exprimat deschiderea de a oferi suport CNPF pentru consolidarea cadrului de reglementare a fondurilor de pensii facultative și pieței de capital. De asemenea, ASF România s-a arătat deschisă pentru o colaborare mai strânsă în privința transferului de cunoștințe și expertiză către CNPF.
Părțile au avut o viziune comună cu privire la crearea unui cadru propice la nivel de reglementare și operațional, care să permită participanților profesioniști din ambele țări să devină mai mobili în prestarea serviciilor pe piețele de capital din România și Republica Moldova.
La întâlnire au mai participat vicepreședinții CNPF, Adrian Gheorghiță și Vladimir Rusnac, Nadejda Stanciu, director de Departament în cadrul CNPF, și Veronica Cuhal, șef de Direcție în cadrul CNPF.