CNAS va recepționa cereri pentru reexaminarea pensiei și sâmbătă
-
17 Iulie 2020 14:06
Specialiștii subdiviziunilor teritoriale vor primi cereri pentru reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă și sâmbătă, 18 iulie, de la persoanele care și-au stabilit pensia după 1 ianuarie 1999, dar care au continuat să activeze, realizând un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani.
Beneficiarii vor putea depune cererile între orele 07.00 și16.00. În același interval de timp, vor activa și angajații Centrului de Apel, care vor răspunde la orice întrebare ce ține de stabilirea prestațiilor sociale, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale, la această etapă, casele teritoriale de asigurări sociale au recepționat 12 540 cereri din 13 575 estimate. Cele mai multe solicitări au fost primite de specialiștii CTAS din municipiul Chișinău și Bălți. Cererile acumulate de la beneficiari se prelucrează și se aprobă deciziile pentru plată. CNAS precizează că majorarea pensiei după reexaminare depinde de durata stagiului de cotizare și mărimea salariului din care au fost achitate contribuții de asigurări sociale.
Potențialii beneficiari de această prestație socială, care din diferite motive nu vor reuși să depună solicitarea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă până la sfârșitul lui iulie, își pot realiza acest drept și în lunile următoare. Potrivit legislației în vigoare, noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea și actele necesare la casa teritorială de asigurări sociale conform vizei de domiciliu.