CNAS îi îndeamnă pe contribuabili să își achite restanțele la bugetul asigurărilor sociale

  • 05 Decembrie 2025 21:00
CNAS îi îndeamnă pe contribuabili să își achite restanțele la bugetul asigurărilor sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale cheamă toți plătitorii de contribuții să își achite restanțele la bugetul asigurărilor sociale de stat. Instituția avertizează că, în cazul neachitării contribuțiilor la timp, legislația prevede aplicarea majorărilor de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit CNAS, achitarea restanțelor și efectuarea plăților înainte de termenul limită contribuie la asigurarea achitării pensiilor, indemnizațiilor și altor prestații sociale în strictă conformitate cu termenele stabilite. La fel, achitarea la timp consolidează capacitatea CNAS de a onora la timp drepturile sociale a sute de mii de cetățeni, transmite IPN.

Instituția subliniază că principala sursă de acoperire a prestațiilor de asigurări sociale o constituie contribuțiile achitate de plătitorii de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, fiecare contribuție achitată la timp are un impact direct asupra asigurării continuității și stabilității sistemului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
17,18
Ploaie ușoară
Umiditate:83 %
Vint:2,3 m/s
Fri
19
Sat
21
Sun
22
Mon
23
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău