CNA: O persoană a fost reținută pentru trafic de influență în schimbul a 400 000 de dolari

  • 30 Martie 11:16
CNA: O persoană a fost reținută pentru trafic de influență în schimbul a 400 000 de dolari

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, au desfășurat la data de 29 martie 2026 percheziții într-o cauză penală pornită pe fapte de trafic de influență. O persoană a fost reținută pentru 72 de ore, fiind bănuită că ar fi promis obținerea unei decizii favorabile într-un dosar penal, anunță CNA.

Potrivit materialelor administrate în cadrul cauzei penale, bănuitul, susținând că are influență asupra unor angajați din cadrul instituțiilor de drept, ar fi pretins suma de 400 000 de dolari, în schimbul obținerii unei decizii favorabile pentru persoane vizate într-o cauză penală. În cadrul documentării cazului, sub controlul ofițerilor Centrului Național Anticorupție, a fost transmisă o tranșă din suma pretinsă, iar persoana a fost reținută.

În continuare, pe caz sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate.

Amintim că orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
22,77
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:2,82 m/s
Mon
20
Tue
22
Wed
23
Thu
23
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău