În raport se menționează că proiectul respectă parțial rigorile de transparență, deoarece autorii nu au asigurat informarea publicului referitor la inițierea elaborării acestuia, potrivit sursei citate.
Totodată, în Raport se arată că Nota informativă nu este suficient de justificată, deoarece nu relevă condițiile ce au impus excluderea din textul legii, urmare a modificărilor propuse, a persoanelor care dețin titlul de doctor în drept, precum și a persoanelor care, după demisia din funcția de judecător sau procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului, de la dreptul de a beneficia de scutirea efectuării stagiului profesional.
Experții CNA au identificat factori și riscuri de corupție, generați de caracterul lacunar al prevederilor privind organizarea și desfășurarea cursurilor în cadrul Centrului de Instruire a Avocaților (CIA). În Raport este menționată norma care stabilește obligația pentru persoanele scutite de efectuarea stagiului profesional, pînă la participarea la examenul de calificare, de a a urma cursuri în cadrul CIA, în volum de cel puțin 20 ore. Experții consider că aceste norme conțin prevederi ce vor admite interpretări abuzive la aplicare referitor la volumul necesar de ore a cursurilor, entitatea competentă de a stabili aceste ore, domeniile ce urmează a fi incluse în tematica cursurilor desfășurate și entitatea competentă de luare a deciziei privind includerea acestora pentru studiere. Experții mai subliniază că în proiect nu este specificat dacă cursurile pe care subiecții vizați în proiect sunt obligați să le urmeze în cadrul CIA sunt gratuite sau contra cost. Interpretările multiple posibile ale acestei norme, vor cauza adoptarea de comportamente diferite din partea responsabililor de implementare, eventual neconforme cu intențiile urmărite prin statuarea acestei responsabilități, se arată în Raport. ”Caracterul lacunar al proiectului va face imposibilă tragerea la răspundere a factorilor de decizie, care la implementare vor conștientiza impunitatea lor pentru abuzurile săvârșite în procesul de aplicare, și deci astfel, va perpetua săvârșirea abuzurilor de serviciu”, consider experții.
CNA consideră necesară revizuirea și excluderea normelor potențial coruptibile reflectate în raportul de expertiză anticorupție.
De asemenea, instituția menționează că în procesul de promovare a proiectului este necesară consultarea Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat , precum și a Uniunii Avocaților.
Precizăm că Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat în ședința din 6 septembrie raportul pentru aprobarea în primă lectură a Proiectului pentru modificarea Legii cu privire la avocatură.