CMC a retras de pe ordinea de zi subiectul privind numirea celor doi vice-primari
-
31 Octombrie 2017 12:01
Consiliul municipal Chișinău a exclus de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, la solicitarea consilierilor PSRM, chestiunea privind numirea a doi noi vice-primari ai Capitalei.
Potrivit proiectului de decizie consilierii municipali urmau să se pronunțe în privința a doi candidați. Este vorba despre Silvia Radu, fostă candidată la funcția de președinte al Republicii Moldova și fostă directoare la compania ”Gas Natural Fenosa” și de Ruslan Codreanu, președintele fracțiunii Partidului Popular European din cadrul Consiliului Municipal Chișinău.
Pentru excluderea proiectului au votat 29 de consilieri.
Amintim că în prezent municipiul are doar doi viceprimari din patru, Nistor Grozavu și Vlad Coteț, ambii cercetați în dosare de corupție, dintre care ultimul este suspendat din funcție.
Astfel, municipiul Chișinău este condus de viceprimarul Nistor Grozavu, care de asemenea este cercetat în dosarul parcărilor cu plată, dar a fost eliberat din arest și este cercetat sub control judiciar.