Clădirile din Republica Moldova nu sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități

  • 29 Septembrie 2014 15:05
Clădirile din Republica Moldova nu sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități

Centrele medicilor de familie, care se numără printre clădirile vizitate frecvent de către persoanele cu dizabiltăți, la fel sunt greu accesibile pentru acestea, a menționat Ion Emilian, specialist în adaptări ale spațiilor.

Cele mai mute dintre clădirile din Chișinău și din alte orașe ale Republicii Moldova nu sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități, arată o cercetare a Asociației Motivație, organizație non-guvernamentală, care promovează drepturile persoanelor cu handicap locomotor.

Voluntarii asociației au testat peste 800 de edificii ale instituțiilor  publice din toată țara și au realizat o hartă electronică a accesibilității, care arată că mai puțin de 15 la sută dintre aceste edificii corespund cerințelor persoanelor cu mobilitate scăzută.

Agenții economici, dar și instituțiile de stat, ignoră necesitățile persoanelor cu dizabilități, iar majoritatea preferă să instaleze două șine pe treptele de la intrarea în edificii, care sunt, practic inutile pentru cei care ar încerca să urce într-un cărucior, a subliniat  Ludmila Iachim, director de proiect la Asociația ”Motivație” și utilizatoarea unui scaun cu rotile.

Centrele medicilor de familie, care se numără printre clădirile vizitate frecvent de către persoanele cu dizabiltăți, la fel sunt greu accesibile pentru acestea, a menționat Ion Emilian, specialist în adaptări ale spațiilor.

Solicitat de Radio Chișinău, șeful Inspecției de Stat în Construcții, Vasile Radu, a declarat că autoritatea pe care o reprezintă a sesizat mai multe instituții în privința acestei probleme și că au fost aplicate și sancțiuni, dar situația, în general, a rămas neschimbată.

Legislația în vigoare prevede construirea rampelor de acces, atât la edificiile noi, cât și la cele vechi, indiferent de proprietate, publică sau privată. Sancțiunile aplicate pentru nerespectarea normelor sunt, însă, prea mici, potrivit celor de la Asociația ”Motivație”, care au subliniat că vor înainta un șir de modificări la legislație, pentru ca pedepsele să fie înăsprite.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:56 %
Vint:2,57 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Arhivă Radio Chișinău