Clădirea Guvernului ucrainean a fost avariată în urma atacurilor rusești

  • 07 Septembrie 10:20
Clădirea Guvernului ucrainean a fost avariată în urma atacurilor rusești

Prim-ministrul Ucrainei Iulia Sviridenko a confirmat duminică că, în urma atacului cu drone din această noapte, a fost avariată pentru prima dată clădirea Guvernului, transmite MOLDPRES.

Acoperișul și etajele superioare au fost grav afectate, iar salvatorii luptă cu flăcările. Mulțumesc echipelor de intervenție pentru munca lor”, a scris șefa Executivului, publicând și fotografii din interiorul edificiului unde ușile și ferestrele sunt distruse, cablurile atârnă, iar pompierii intervin cu ajutorul unui elicopter.

Duminică dimineață, Federația Rusă a lansat un atac masiv cu rachete și drone asupra Ucrainei, vizând capitala Kiev și mai multe orașe din țară. Potrivit autorităților ucrainene, explozii au fost semnalate la Kiev, Dnipro, Odesa, Zaporojie, Kremenciug și Krivoi Rog. În capitală, bilanțul provizoriu indică cel puțin trei victime și 18 răniți, printre care o femeie însărcinată.

Forțele aeriene au anunțat că Ucraina a fost atacată de 805 drone, fiind distruse 747. De asemenea, au fost lansate 13 rachete: nouă rachete de croazieră „Iskander-K”, dintre care patru au fost doborâte, și patru rachete balistice „Iskander-M/KN-23”, toate atingându-și țintele.

În total, au fost înregistrate 65 de lovituri asupra a 37 de locații din mai multe regiuni ale țării.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,12 m/s
Mon
22
Tue
23
Wed
22
Thu
21
Fri
20
Arhivă Radio Chișinău