Civic Fest se va desfășura împreună cu Festivalul Gustar

  • 15 Iulie 2016 16:01
Civic Fest se va desfășura împreună cu Festivalul Gustar

Civic Fest 2016 va sărbători „Zilele Societății Civile” împreună cu Festivalul Internațional de muzică Gustar.

Cea de-a patra ediție a Civic Fest va reuni pe 6-7 august și 23 septembrie cele mai active ONG-uri, proiecte demne de urmat și parteneri într-un dialog civic, schimb de bune practici și idei inovatoare, transmite IPN.

Pe 6 și 7 august curent, Civic Fest se va desfășura la Furceni, Parcul Național Orhei, într-un format special, care va reuni sub genericul: „Zilele Societății Civile”, proiecte de succes și parteneri generoși și va delecta participanții prin concerte și expoziții de artă, ateliere de creație și expoziții handmade, acțiuni civice și Târg-ul ONG-urilor.
 

Președintele Asociației Obștești „Synergetica Eur/Est” și fondatorul Festivalului Civic Fest, Tudor Ștefan, menționează că anul acesta Civic Fest oferă și mai multe oportunități de implicare și participare pentru reprezentanții societății civile. Pe 23 septembrie, la Muzeul Național de Artă din Chișinău, se vor prezenta cele mai reușite proiecte și realizări în domeniul antreprenoriatului și integrării sociale, participării femeilor în procesele decizionale și funcțiile de reprezentare, asigurării și promovării unui proces electoral transparent și democrat, participării tinerilor în dezvoltarea locală’.

Reprezentanții ONG-urilor care doresc să-și prezinte proiectul, istoria de succes, atelierul de creație, acțiunea civică, flash mob-ul sau expoziția realizărilor în cadrul Civic Fest 2016, pot să se înregistreze, în prealabil, prin e-mail, prezentând datele corespunzătoare (nume, organizație, activitate) la adresa de e-mail [email protected] pentru 6-7 august, până pe data de 29 iulie curent, iar pentru 23 septembrie, până pe data de 16 septembrie.

CIVIC FEST 2016 este organizat și implementat de către Asociația Obștească „Synergetica Eur/Est” cu suportul oferit de către Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, în parteneriat cu Festivalul de muzică GUSTAR, Întreprinderea Socială „Floare de Cireș”, Asociația „Eco-Răzeni”, Academia Nicolae Dumitrescu, YouthBank Moldova, Centrul Național al Tineretului iYoung și Muzeul Național de Artă.

Civic Fest 2016 va avea loc pe 6-7 august, la Furceni, Parcul Național Orhei, 11.00-16.00, iar pe 23 septembrie, la Muzeul Național de Artă din Chișinău, între  09.00 și 18.00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău