Cisiordania: Palestinian împușcat mortal după un nou atac cu armă albă
-
16 Octombrie 2015 17:53
Un palestinian deghizat în jurnalist a rănit grav prin înjunghiere un soldat vineri în apropiere de colonia Kiryat Arba, nu departe de Hebron, în Cisiordania, fiind apoi împușcat mortal, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, citat de AFP.
Palestinianul era deghizat în fotograf de presă, 'ceea ce i-a permis să se apropie de soldați la o intersecție situată la intrarea în Kyriat Arba', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei, Arye Shalicar.
Imagini neautentificate cu incidentul, difuzate pe internet, arată un bărbat căzut la pământ și îmbrăcat cu o vestă galbenă și un tricou pe care scrie 'press'.
Soldatul vizat de atac a fost evacuat cu răni grave, iar colegii săi l-au ucis pe agresor, a precizat armata israeliană.
FPA (Foreign Press Association), care reprezintă presa străină în Israel și în teritoriile palestiniene, a precizat că regretă profund 'această încălcare a privilegiilor jurnaliștilor' și a făcut apel la toate media palestiniene 'să verifice imediat toate acreditările jurnaliștilor pentru a se asigura că nu există încălcări'.
Această agresiune cu armă albă este ultima dintr-o serie de peste 20 comisă de palestinieni împotriva israelienilor și evreilor de la 3 octombrie.
Cisiordania și Ierusalimul de Est, partea palestiniană a Ierusalimului anexată și ocupată de Israel, se confruntă de la 1 octombrie cu tulburări care s-au extins apoi și în Fâșia Gaza și care suscită temeri privind o nouă intifada.
Violențele s-au soldat cu 34 de morți, printre care mai mulți autori ai atacurilor și sute de răniți în rândul palestinienilor, în timp ce de partea israeliană au murit șapte oameni și zeci de persoane au fost rănite.