Circa 80.000 de vizitatori sunt așteptați în centrul capitalei la Ziua Națională a Vinului
-
02 Octombrie 2023 16:04
Miniștri ai agriculturii din mai multe țări din spațiul european, care vor veni săptămâna aceasta la Chișinău pentru a participa la cea de-a 22-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, vor semna un Memorandum de susținere a agriculturii din Rep. Moldova. Ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, care a făcut anunțul, a precizat că la evenimentul din centrul Chișinăului, pe 7 și 8 octombrie, se așteaptă a fi prezenți circa 80.000 de vizitatori, activități similare urmând a fi organizate și de vinăriile din Rep. Moldova, transmite Radio Chișinău.
Ziua Națională a Vinului din acest an va fi un eveniment de anvergură regională, a spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unei conferințe de presă. El a menționat că producătorii naționali de vin trebuie susținuți, iar afacerile lor trebuie să devină profitabile.
„Festivalul Național al Vinului va fi un eveniment de anvergură regională, aș spune chiar europeană. Este o sărbătoare unicat în lume, nu există nici un alt stat pe glob care sărbătorește la nivel național o astfel de sărbătoare”, a spus Bolea.
Peste 100 de companii vitivinicole din Rep. Moldova au obținut, în ultimii zece ani, peste 6000 de medalii, dintre care jumătate sunt de aur, a sumarizat șefa direcției Promovare și Marketing din cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului, Parascovia Ignat.
„După titlul oferit de Concours Mondial de Bruxelles suntem țara cea mai premiată din Europa de Est și am obținut și onorificul titlu de cel mai bun vin roșu de pe întreg Mapamondul. Ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului va face o sinteză a rezultatelor obținute. Vom organiza diverse ateliere de degustare în cadrul Școlii Vinului, vom învăța cum să degustăm un vin, cum să-l asociem cu bucatele, care este consumul responsabil”, a menționat Ignat.
Pe 6 octombrie la Chișinău va fi semnat un Memorandum de Susținere a Agriculturii din Rep. Moldova în cadrul unei conferințe cu participare internațională. La eveniment vor fi prezenți miniștrii Agriculturii din Germania, România, țările baltice, Austria, Polonia.
Prezența oficialilor europeni vine să transmită un semnal agricultorilor din Rep. Moldova precum că procesele economice agricole de la noi fac deja parte din cele de pe piața agricolă comună a Uniunii Europene, a spus ministrul Vladimir Bolea.
Din 2022, peste 58% din producția agro-alimentară produsă pe teritoriul Rep. Moldova are destinație de export Uniunea Europeană.
Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul financiar al USAID.