Circa 75 % din locurile bugetare la licență și 83 % - la master au fost ocupate după prima etapă de admitere la universități
-
14 August 2023 10:20
Instituțiile din învățământul superior din Republica Moldova au anunțat rezultatele sesiunii de bază a admiterii la studii superioare de licență și de master, pentru anul de studii 2023-2024. Comanda de stat a prevăzut în total 8732 de locuri bugetare, dintre care, 5307 la licență și 2864 - la master. Alte 106 de locuri bugetare au fost rezervate cetățenilor statelor cu care țara noastră are semnate tratate internaționale în domeniul educației, informează Ministerul Educației într-un comunicat de presă.
La prima etapă a sesiunii de admitere 2023, au fost înmatriculați în total 14811 studenți - 11388 la licență și 3423 – la master. La ciclul I - licență au fost ocupate circa 75% din numărul de locuri planificate la buget. În cazul studiilor de master au fost ocupate circa 83% din locurile bugetare disponibile. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport au acoperit în totalitate numărul de locuri bugetare disponibile după sesiunea de bază a admiterii.
Statisticile admiterii arată că cele mai solicitate specialități rămân a fi Dreptul (circa 15% din total înmatriculați), Științe economice (circa 13%), Medicină, Stomatologie și Farmacie (7,1%), TIC - (circa 11%), Inginerie și activități inginerești (8,3%).
Și în acest an, Ministerul Educației și Cercetării a venit cu 3 specialități noi la Inginerie, TIC și Științe agricole: Știința datelor, Tehnologii digitale de fabricație, Agrobusiness și dezvoltare rurală, pentru care au optat circa 100 de tineri.
La fel, profesiile viitorului - Producție multimedia, Designul jocurilor, Animație au fost foarte solicitate de către candidați, fiind ocupate atât locurile cu finanțare din bugetul de stat, cât și cele cu taxă.
Pentru turul II al admiterii 2023, instituțiile de învățământ superior continuă înmatricularea la ambele cicluri de studii, oferind 1353 de locuri bugetare la ciclul I - licență și 492 locuri bugetare la ciclul II - master, la mai multe domenii, inclusiv: Științe ale educației, Administrație publică, Științe chimice, biologice, fizice, agricole, ale mediului, Inginerie, Servicii ale securității etc.
La Universitatea de Stat din Moldova au rămas vacante 275 locuri la licență și 217 la master. Instituția continuă înmatricularea la locurile bugetare rămase la Științe ale educației (128 licență, 58 master), Științe chimice, biologice, fizice, matematice și ale mediului (95 licență, 27 master), Tehnologii ale informației și comunicare (18 licență), Arhitectura peisajeră și amenajarea spațiilor verzi (5 licență), Silvicultură și grădini publice (7 licență).
Universitatea Tehnică a Moldovei va oferi în turul II al admiterii 269 locuri bugetare la licență și 130 la master la domeniile Inginerie și activități inginerești (149 licență, 24 master), Tehnologii de fabricație (40 licență, 34 master), Arhitectură și construcții (19 licență, 45 master) și Științe agricole (48 licență, 10 master).
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” propune 313 de locuri bugetare în turul II al admiterii, dintre care 264 la Științe ale Educației (la Chimie, Biologie, Matematică, Fizică, Informatică, Geografie, Limba și literatura română, Educație tehnologică etc.), dar și la specialități precum Științe chimice, biologice, fizice, matematice și ale mediului.
Academia de Studii Economice din Moldova mai dispune de 53 locuri bugetare la ciclul I, licență, la domeniile Științe economice (14), Tehnologii ale informației (27) și Tehnologii de fabricație (11).
La fel, continuă procesul de admitere la universitățile regionale care mai au locuri bugetare disponibile: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (172 licență, 97 master), Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul (52 licență, 40 master), Universitatea de Stat din Comrat (21 licență) și Universitatea de Stat „Gr. Țamblac” din Taraclia (15 licență). În turul II al admiterii sunt așteptați viitorii studenți la diverse domenii: Științe ale educației, Jurnalism și informare, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Inginerie și activități inginerești, Tehnologii de fabricare și prelucrare, Științe sociale.
Numărul de locuri la contract cu taxă de studii este stabilit de fiecare universitate în parte în funcție de capacitatea de înmatriculare.