Circa 1300 de elevi din 72 de localități au participat până în prezent la programul guvernamental „Excursia europeană”

  • 24 Iulie 18:54
Circa 1300 de elevi din 72 de localități au participat până în prezent la programul guvernamental „Excursia europeană”

Circa 1300 de elevi din 72 de localități au participat până în prezent la programul guvernamental „Excursia europeană” și au vizitat mai multe obiective din capitală, inclusiv Parlamentul, Președinția și câteva muzee. Cifrele au fost prezentate astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite MOLDPRES.

„Ne aflăm în cea de-a 18 zi de desfășurare a programului guvernamental „Excursia europeană” care face parte din campania de informare „Europa pentru tine”, adică suntem la jumătatea acestui program. Până astăzi, de program au beneficiat 1296 de elevi din 72 de localități ale țării. Chiar astăzi, elevii din satele Chioselia din raionul Cantemir, Trinca din Edineț, Milești din Nisporeni și Găuzeni din Șoldănești se află în vizită la Chișinău, urmând itinerarul excursiei care include instituții precum Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, Parlamentul, Președinția și un cinematograf. Este o activitate pe care o desfășurăm pentru tinerele generații, astfel încât să se documenteze cu privire la activitățile care sunt realizate”, a afirmat Daniel Vodă.

Organizatorii și-au propus ca în cele 35 de zile de desfășurare a Programului guvernamental „Excursia europeană” circa 2500 de elevi din 140 de localități să aibă șansa să trăiască intens o experiență cultural-educativă în capitală în perioada vacanței de vară. Costul acestei activități este de 2,5 mil de lei, bani programați în bugetul Cancelariei de Stat.

Elevii au fost selectați de către cadrele didactice din instituțiile de învățământ în care își fac studiile.

Programul a fost lansat la începutul lunii iulie. Excursiile vor fi organizate până pe data de 18 august, pentru grupuri formate din aproximativ 70 de copii din toate raioanele țării. Elevii sunt transportați cu microbuze, fiind însoțiți de profesorii din școlile pe care le frecventează.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:1,03 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
8
Mon
9
Tue
5
Arhivă Radio Chișinău