Cine țintește la funcția de primar general al Capitalei (Ora de Vârf)

  • 12 Septembrie 2017 16:24
Cine țintește la funcția de primar general al Capitalei (Ora de Vârf)

E posibil ca de această confuzie de la nivelul conducerii orașului să profite forțele prorusești, atenționează comentatorul politic Vlad Țurcanu, comentând decizia CMC prin care a fost aprobată organizarea unui referendum de demitere a lui Dorin Chirtoacă.

„Ce ne interesează de acum înainte este soarta orașului Chișinău și mai ales pe mâinile cui va încăpea Capitala, chiar dacă potrivit legislației primarul are atribuții limitate și depinde într-o măsură covârșitoare de majoritatea din Consiliul municipal.

Am mai vorbit despre scenariul potrivit căruia Pavel Filip ar ținti această funcție, urmând să-i cedeze fotoliul de prim-ministru șefului său de partid Vladimir Plahotniuc. Mai vedem însă ce calcule au locuitorii municipiului Chișinău, care a fost dintotdeauna fieful electoral al partidelor proeuropene.

Dar rezultatul alegerilor anticipate ar putea depinde și de modul în care se vor poziționa liderii politici din suburbii, mulți dintre care sunt descoperiți și vulnerabili după intrararea în impas a PL. Vor încerca să-și găsească sprijin în alte partide, pentru a se menține în funcții. Poate interveni sensul acelei expresii care spune că nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.

E posibil ca de această confuzie de la nivelul conducerii orașului să profite forțele prorusești, care au de luat o revanșă după înfrângerile pe linie pe care le-au suferit în ultimii 15 ani, ca să nu ne mai întoarcem la anii 90.”

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău