Cine sunt secretarii de stat care urmează să fie demiși (Mold-street)

  • 24 Iulie 2019 10:29
Cine sunt secretarii de stat care urmează să fie demiși (Mold-street)

Guvernul a făcut publică lista a 33 de persoane care dețin funcțiile publice de conducere de nivel superior de secretar general de stat și secretar de stat și a 32 de de șefi și șefi adjunct în cadrul oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, ce vor fi preavizate privind lichidarea funcțiilor, scrie Mold-street.com.

Potrivit sursei citate, este vorba de șase secretari din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, câte cinci - din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și a Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; câte patru din cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ministerul Finanțelor; trei -de la Ministerul Economiei și Infrastructurii și câte doi de la Ministerul Justiției, cel al Apărării și cel al Afacerilor Interne.

Potrivit Cancelariei de Stat, proiectul de dispoziție a Guvernului a fost elaborat în contextul necesității executării prevederilor Legii privind administrația publică centrală de specialitate, prin care a fost modificat statutul acestor funcții, ele devenind funcții de demnitate publică.

Lista secretarilor de stat care urmează să fire demiși poate fi consultată AICI

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,66 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău