Cine alimentează narativele Kremlinului la Chișinău (Revista presei)

  • 06 Iunie 09:41
Cine alimentează narativele Kremlinului la Chișinău (Revista presei)

Cine alimentează narativele Kremlinului la Chișinău – jurnaliștii de investigație de la RISE Moldova, relatează că „de mai bine de zece ani, trimestrial, Moscova primește informații de la Chișinău despre așa-zisele „încălcări ale drepturilor cetățenilor și compatrioților ruși”. Organizația care le trimite, beneficiază anual de finanțări între 10 și 20 de mii euro, iar liderii acesteia sunt promotori ai narativelor ruse în Moldova.

„Moldova alunecă rapid spre susținerea ideologiilor neonaziste și de discriminare rasială”, așa începe raportul Ministerului rus de Externe privind „încălcarea drepturilor cetățenilor și compatrioților ruși de peste hotare”, la capitolul dedicat Republicii Moldova, scrie RISE Moldova

MAE rus a fondat încă în 2012 Fundația pentru sprijinirea și protecția drepturilor compatrioților din străinătate – Pravfond, al cărei scop declarat e apărarea drepturilor rușilor din diasporă, în special prin acordarea asistenței juridice. La rândul său, Pravfond a finanțat activitatea mai multor „centre de sprijin juridic” din întreaga lume, două dintre ele activând în Moldova: la Chișinău și Tiraspol. În septembrie 2014, la Chișinău își începe activitatea Centrul de Informare și Analiză a Drepturilor Omului – care activează în cadrul Consiliului Coordonator al Compatrioților Ruși din Republica Moldova, care era condus la acel moment de consilierul municipal Piotr Donțov. La cârma Centrului se află fostul deputat comunist Mihail Sidorov. Un astfel de centru funcționează din 2012 și în regiunea transnistreană. RISE amintește că președintele Consiliului de Coordonare al Compatrioților Ruși este Alexei Petrovici, un promotor activ al narativelor pro-Kremlin. Și Petrovici e abonat la haznaua Pravfond, doar cu un alt ONG – Clubul Istoric-Patriotic Rus. A beneficiat de finanțare chiar în perioada în care Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei.

Agonie economică în Transnistria. Jurnalistul Vitalie Călugăreanu observă într-o analiză DW că Transnistria nu-și mai poate plăti „bugetarii”. Plățile sociale și salariale întârzie iar de acum înainte situația enclavei separatiste doar se va înrăutăți, deoarece bani în regiune nu mai vin. Contul special de gaze al regiunii transnistrene nu mai este alimentat de câteva luni. Schema de supraviețuire a separatismului transnistrean era simplă. Rusia lăsa ca gazul să curgă gratis prin țeava ce ducea spre regiunea transnistreană (în tranzit prin Ucraina) iar regimul de la Tiraspol vindea acest gaz, punând banii în trei coșuri: unul de la consumatorii casnici din regiunea transnistreană, în al doilea coș pentru industriile consumatoare de energie (care, în schimb, asigurau cu valută regimul separatist - bani proveniți din comerțul exterior, preponderent (79%) din exporturile pe piața UE). Al treilea și cel mai mare coș ce alimenta regimul separatist era umplut cu bani chiar de către Chișinău. Gazul rusesc livrat gratis ajungea la Centrala de la Cuciurgan iar aceasta producea energie electrică pe care o vindea Chișinăului. Nici un ban nu ajungea la furnizorul rus „Gazprom”. Cu acești bani, administrația de la Tiraspol menținea în viață întreaga mașinărie separatistă utilizată de Rusia contra Republicii Moldova. Altfel spus, Chișinăul își finanța „călăul”. Acum toate cele trei coșuri sunt goale, scrie DW.

Ziarul de Gardă publicăNumele persoanelor condamnate cu executare în dosarul BEM. Banca de Economii a avut un prejudiciu de 130 de milioane de lei”, titrează publicația. Oleg Dombrovscki și Veaceslav Ciocanu au fost condamnați la 15 și respectiv opt ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în dosarul Băncii de Economii. Pedeapsa urmează a fi pusă în aplicare după rămânerea definitivă a sentinței. Conform sentinței consultate de Ziarul de Gardă, Oleg Dombrovscki împreună cu mai multe persoane, a încheiat un contract prin care a primit de la „Banca de Economii”, bani în sumă de peste 24 de milioane de lei. De asemenea, au obținut fraudulos, prin escrocherie, 129 de milioane de lei. Acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Deocamdată, acesta nu are dreptul de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței. Totodată, Veaceslav Ciocanu a fost condamnat la o pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de 8 ani și șase luni de închisoare.  

Analistul Anatol Țăranu scrie într-un editorial pentru IPN întitulat Succesul electoral al pro-europenilor: între strategie și rateu istoric”, că în acest contextul tensionat, în care va avea loc scrutinul parlamentar din 28 septembrie, obiectivul-cheie devine nu doar câștigarea alegerilor, ci păstrarea direcției europene a țării prin formarea unei majorități parlamentare solide, capabile să continue reformele și să consolideze angajamentele de integrare europeană. PAS continuă să fie dominant în tabăra pro-europeană, însă nu mai are forța electorală de altădată. Iluzia că un procent majoritar de susținere a cursului pro-european în sondaje se va transforma automat într-o guvernare pro-europeană este periculoasă, atenționează analistul.  Voturile risipite între formațiuni concurente, în condițiile unei opoziții pro-ruse disciplinate și motivate, pot duce la un scenariu catastrofal. Cu alte cuvinte, dacă forțele pro-europene nu colaborează, vor pierde. În locul lor poate reveni o coaliție revanșardă, pro-rusă, cu un discurs populist, conservator și izolaționist.

Autorul atenționează că alegerile din 28 septembrie nu sunt doar o competiție electorală. Ele sunt un test de maturitate pentru întreaga clasă politică pro-europeană. Miza nu este doar supraviețuirea PAS sau succesul unui partid, ci direcția strategică a Republicii Moldova pentru următorii ani. Blocul pro-european comun nu este o opțiune conjuncturală, ci o necesitate istorică. Liderii politici trebuie să aleagă între orgoliu și viziune, între calcule electorale mărunte și responsabilitate națională. În fața unui asemenea moment, unitatea nu este o formă de slăbiciune, ci singura formă de forță, conchide autorul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
8
Arhivă Radio Chișinău