Cinci troleibuze vor circula pe o nouă rută între Chișinău și Stăuceni

  • 23 August 2018 13:50
Cinci troleibuze vor circula pe o nouă rută între Chișinău și Stăuceni

Cinci troleibuze cu propulsie autonomă și aer condiționat vor fi puse în circulație la începutul lunii septembrie pe o nouă rută de troleibuz, care va face legătura dintre Chișinău și comuna Stăuceni. Pe acest traseu va circula troleibuzul nr. 32, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul interimar al Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric Chișinău” (RTEC), Dorin Ciornâi, a specificat că cele cinci troleibuze au fost deja asamblate la Chișinău. „În prezent, sunt pregătite panourile cu orarul cursei”, a spus Ciornâi.

Pe pagina oficială a primăriei comunei Stăuceni au fost publicate imagini video în care se vede că în localitate au început lucrările de amenajare a stațiilor de troleibuz și instalarea indicatoarelor rutiere în acest sens.

Deocamdată nu a fost stabilit traseul exact al troleibuzului, varianta finală urmează a fi aprobată de către autorități.

Totodată, conducerea RTEC a specificat că în septembrie, octombrie și noiembrie vor fi aduse și asamblate la Chișinău încă 15 troleibuze, dintre care 10 vor fi cu mers autonom. Ulterior, autoritățile locale vor decide spre ce localități din municipiu vor fi deschise noi rute de troleibuz.

În prezent, RTEC deține 360 de troleibuze, dintre care 222 sunt de tip nou.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău