Cinci proiecte finanțate de Guvernul României urmează a fi implementate la USM  

  • 31 Mai 16:20
Cinci proiecte finanțate de Guvernul României urmează a fi implementate la USM

 

Colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) se consolidează, aducând vești excelente pentru învățământul superior din Republica Moldova.

Cinci proiecte, finanțate de Guvernul României, urmează a fi implementate, cu scopul de a moderniza infrastructura universitară, a stimula cercetarea și a dezvolta mediul academic al USM.

Startul lucrărilor a fost dat ieri, 30 mai, prin semnarea contractelor de atribuire a proiectelor de către rectorul USM, Igor Șarov și secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

Proiectele finanțate de Guvernul României au drept obiectiv consolidarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în domeniul învățământului superior. De asemenea, în cadrul acestor proiecte se vor identifica posibilități de colaborare între oamenii de știință și cultură, cu cadrele didactice și studenții/elevii pentru dezvoltarea de parteneriate între școli și universități, facilitând schimbul de experiență și bune practici în domeniul educației.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău