Cinci persoane din cadrul Primăriei Cimișlia, cercetați penal într-un dosar de corupție
-
27 Aprilie 2017 13:42
Primarul, doi viceprimari și doi funcționari ai Primăriei Cimișlia sunt cercetați penal într-un dosar de corupție. Direcția teritorială Sud a CNA și procurorii anticorupție au efectuat joi, 27 aprilie, percheziții în birourile funcționarilor, dar și la domiciliile acestora, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție.
Potrivit materialelor cauzei, din octombrie 2016 și până în prezent, funcționarii și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin trucarea unei licitații privind achiziționarea lucrărilor de asfaltare a unei porțiuni de drum din oraș. În fapt, factorii de decizie din cadrul Primăriei Cimișlia ar fi contractat firma „Rutador” pentru lucrări de asfaltare, fără a avea un contract propriu-zis, având o înțelegere prealabilă cu reprezentanții SRL-ului de a legaliza tranzacția după finalizarea lucrărilor.
În urma audierii unor membri ai Consiliului raional Cimișlia, s-a confirmat faptul că, deși fusese transferat aproximativ un milion de lei către firma „Rutador” pentru lucrările de asfaltare, primarul ar fi încercat să-i convingă pe consilierii locali să aloce suplimentar 200 de mii de lei. Asta chiar dacă lucrările fusese deja finalizate.
Urmare a celor menționate, persoanele vizate au cauzat daune în proporții deosebit de mari intereselor publice, nu au asigurat transparența achizițiilor publice și concurența loială în domeniul achizițiilor publice, astfel încălcând principiile reglementate de lege.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă închisoare de până la zece ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.