Cinci dosare penale privind traficul de persoane, trimise în judecată
-
05 Aprilie 2022 15:41
Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată cinci dosare penale de învinuire a 17 persoane de comitere a infracțiunilor de trafic de ființe umane și trafic de copii. Sunt vizate 17 persoane, în privința a șapte dintre ele a fost aplicat arestul, transmite IPN.
Victimele, 20 la număr, dintre care 14 sunt minore, au fost exploatate sexual. Printre victime este și o tânără din Tadjikistan, care a fost exploatată atât în Rusia, cât și în Moldova. Într-un alt dosar victima a fost exploatată cu utilizarea tehnologiilor informaționale, fiind șantajată cu publicarea fotografii intime. Unele dintre faptele deferite justiției datează din anii 2003 și 2008.
Potrivit legii, infracțiunile pentru care învinuiții sunt trimiși pe banca acuzaților sunt deosebit de grave și excepțional de grave și sunt pedepsite cu până la 20 de ani închisoare. 13 din cei 17 învinuiți riscă chiar detenție pe viață.