CIA a identificat oficialii ruși din spatele atacurilor informatice

  • 06 Ianuarie 2017 10:41
CIA a identificat oficialii ruși din spatele atacurilor informatice

CIA a identificat oficialii ruși care au furnizat materiale obținute prin atacuri informatice vizând Partidul Democrat, la ordinul președintelui rus Vladimir Putin, prin intermediul unei terțe părți, au declarat joi înalți oficiali americani citați de Reuters sub acoperirea anonimatului, precizând că raportul complet în acest dosar i-a fost transmis președintelui Barack Obama.

CIA și alte agenții de informații au conchis că Guvernul rus și-a intensificat eforturile de a discredita procesul electoral american, pentru a ajuta campania republicanului Donald Trump, potrivit oficialilor, citați de Digi24.

Evaluarea serviciilor de informații i-a fost prezentată joi președintelui Barack Obama și îi va fi transmisă lui Trump vineri.

„Până în octombrie, a devenit clar că rușii încearcă să ajute campania lui Trump”, a declarat un oficial care a văzut raportul calificat Top Secret.

În unele cazuri, materialele obținute prin atacuri informatice au urmat un „circuit” de la GRU, agenția militară de informații a Rusiei, către WikiLeaks, într-o tentativă de a face originea materialului mai greu de urmărit. Potrivit oficialilor, aceasta este o practică obișnuită în rândul agențiilor de informații, inclusiv în cazul celor americane.

Acest „circuit” i-a permis fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, să spună că Guvernul sau agențiile ruse nu au fost sursa materialelor publicate pe site-ul său.

Raportul, care va fi publicat vineri într-o versiune cenzurată și la a cărui redactare nu au participat toate cele 17 agenții de informațiii americane, conține o serie de „note de subsol minore” în legătură cu întrebări rămase fără răspuns și alte incertitudini. Acestea au apărut pentru că o parte dintre dovezile care susțin concluziile sunt circumstanțiale.

Un astfel de exemplu îl reprezintă mesajele interceptate și discuțiile dintre înalți oficiali ruși apropiați lui Putin, care au sugerat că erau la curent cu atacurile informatice și au sărbătorit victoria lui Trump în alegeri ca o încununare a acestei campanii.

Oficialii citați de Reuters au refuzat să discute natura comunicațiilor, inclusiv dacă acestea au fost interne, internaționale sau de ambele tipuri.

„Oamenii care știau despre asta au sărbătorit victoria asupra Statelor Unite”, a declarat un oficial.

Un alt exemplu de dovadă circumstanțială este că, pe măsură ce a trecut timpul iar primele informații obținute prin atacuri informatice au intrat în vizorul presei și au subminat sau eclipsat campania lui Clinton, rușii s-au concentrat „aproape exclusiv” pe ținte democrate, nu republicane.

În plus, atacurile seamănă foarte mult cu cele folosite de ruși în Europa – inclusiv orin folosirea acelorași viruși. De asemenea, atacurile au avut în spate o îmbinare între tacticile tradiționale de spionaj folosite de agențiile de informații sovietice și apoi ruse, precum mita și șantajul, cu vulnerabilitățile internetului. De altfel, Putin acordă tot mai multă atenție și resurse exploatării acestor vulnerabilități.

Unul dintre oficialii citați a atras atenția că bazele de date și serverele de e-mail sparte de ruși conțineau și informații personale pe care WikiLeaks nu le-a publicat.

Astfel de informații pot fi folosite pentru a accesa dosarele financiare, medicale și de alt tip ale țintelor, pentru a obține date în vederea recrutării lor de către agențiile surse de spionaj.

Președintele-ales a respins anterior concluziile comunității de informații, potrivit cărora Rusia se află în spatele atacurile informatice din timpul campaniei electorale, care au avut ca scop subminarea lui Hillary Clinton.

Și Rusia a respins acuzațiile.

Oficialii citați de Reuters au făcut dezvăluirile din raport în aceeași zi în care șefii principalelor servicii de informații din țară au fost audiați în Congres în dosarul atacurilor informatice. Ei au repetat că Rusia a purtat o campanie „cu multiple fațete”, cu scopul de a se amesteca în alegerile americane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău