Chișinăul condamnă acțiunile unilaterale ale Tiraspolului care creează dificultăți și impedimente pentru localnicii din Varnița

  • 03 Aprilie 2019 18:12
Chișinăul condamnă acțiunile unilaterale ale Tiraspolului care creează dificultăți și impedimente pentru localnicii din Varnița

Autoritățile de la Chișinău condamnă acțiunile Tiraspolului din satul Varnița. Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic s-a deplasat, astăzi, în satul Varnița, raionul Anenii Noi, împreună cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Serghei Gubarev.

Potrivit unui comunicat al Biroului pentru reintegrare, în cadrul dialogului purtat dintre cei doi oficiali, Vicepremierul Cristina Lesnic a condamnat acțiunile unilaterale ale Tiraspolului care creează dificultăți și impedimente pentru localnicii din satul Varnița, în special în ceea ce privește libera circulație a populației, aplicarea unor taxe ilegale, precum și de preluare funcțiilor publice de către administrația separatistă din Proteagailovca. Toate aceste ilegalități au survenit ca urmare a emiterii așa-numitelor „decrete” ale separatiștilor, în octombrie 2018 și ianuarie 2019.

La reuniunea de astăzi au participat reprezentanții autorităților publice locale din raionul Anenii Noi și satul Varnița, precum și copreședinții Comisiei Unificate de Control din partea Republicii Moldova și Federației Ruse, precum și localnicii, care s-au plâns de restricționarea drepturilor lor.

Amintim că liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat 7 localități de pe malul stâng al Nistrului din raionul  Dubăsari (Doroțcaia, Coșnița, Pohrebea, Pârâta, Cocieri, Molovata Nouă și Vasilevca), precum și localitatea Varnița, de pe malul drept al Nistrului, ca localități “aflate provizoriu sub controlul Republicii Moldova”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău