Chișinăul a solicitat Tiraspolului să retragă posturile de control instalate abuziv în Zona de Securitate

  • 01 Iulie 2022 08:48
Chișinăul a solicitat Tiraspolului să retragă posturile de control instalate abuziv în Zona de Securitate

Delegația Chișinăului în Comisia Unificată de Control (CUC) a cerut ieri Tiraspolului în mod repetat, în cadrul ședinței desfășurate la Tighina, să retragă posturile de control instalate abuziv și fără coordonarea Comisiei în Zona de Securitate.

Într-un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare se menționează că delegația Chișinăului a insistat că posturile ilegale și reprezentanții înarmați ai structurilor de forță subordonate Tiraspolului nu-și au locul în perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

Reprezentanții Chișinăului au menționat că acțiunile unilaterale ale așa-numitelor autorități transnistrene, precum și tentativele acestora de a distorsiona faptele și a reinterpreta documentele operațiunii de pacificare de pe râul Nistru, provoacă blocaje în activitatea CUC și contravin Acordului din 21 iulie 1992.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:3,09 m/s
Sat
10
Sun
11
Mon
7
Tue
9
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău